Slătinenii, somaţi să-şi plătească impozitele
0Gradul de colectare a taxelor este mai mic cu 10 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Data limită de plată a impozitelor a fost 30 septembrie.
Slătinenii care au uitat sau nu au avut bani să-şi plătească impozitele, vor primi prin poştă înştiinţări sau somaţii de plată trimise de Direcţia de Venituri din cadrul Primăriei Slatina. „Începând cu 11 octombrie am început să trimitem somaţii de plată către persoanele juridice, iar în cazul persoanelor fizice trimitem înştiinţări de plată. Dacă în 15 zile de la primirea înştiinţării, persoanelor fizice nu vin să-şi achite taxele, vor fi şi ele somate“,a spus Florin Barbu, directorul Direcţiei de Venituri. 65% dintre slătinenii, persoane fizice şi-au achitat până la 30 septembrie impozitele şi 70% dintre persoanele fizice au trecut pe la casieria Direcţiei de Venituri pentru a plăti dările.
2% penalităţi pe lună
Gradul de colectare e mai mic cu 10 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit conducerii direcţiei. Şefii instituţiei se aşteaptă ca după primirea somaţiilor, slătinenii să dea fuga la Direcţia de Venituri pentru a-şi plăti taxele. „Nu ştim dacă criza este de vină pentru că oamenii nu-şi plătesc la timp impozitele. Am observat că odată ce primesc înştiinţări de plată sau somaţii se prezintă la casierie. Gradul de colectare a taxelor este într-adevăr mai mic faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut“, explică directorul Florin Barbu. Cei care nu au bani sau timp pentru a trece pe la ghişeele Direcţiei de Venituri trebuie să ştie vor fi penalizaţi cu 2% în fiecare lună. „Majorarea era până la 1 iulie anul curent de 0,1% pe zi şi s-a modificat la 2% pe lună“, a spus Barbu.
INFO BOX
Slătineni cu amenzi record
Şefii Direcţiei de Venituri din cadrul Primăriei Slatina spun că nu sunt persoane care nu şi-au achitat taxele şi impozitele de câţiva ani, însă probleme mari sunt în cazul persoanelor cu multe amenzi. Tudoriţa Costea, din Slatina care este vânzător ambulant de ziare în Capitală a însumat amenzi de 2 miliarde lei vechi. Ionela Vladu, tot din Slatina, care face prostituţie în Constanţa a primit amenzi în valoare totală de 2 miliarde lei.