Slatina urât mirositoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slătinenii s-au obişnuit cu indiferenţa autorităţilor, dar nu au uitat nicio clipă de minimul grad de civilizaţie. Locuitorii urbei ]ncă visează la toaletele publice de peste hotare, unde totul miroase a flori, luceşte de curăţenie şi instalaţiile funcţionează normal

Se spune că o toaletă publică arată gradul de civilizaţie al unui popor. La Slatina, acest lucru indică mai degrabă exact contrariul, aşa că nu este de mirare reacţia locuitorilor urbei când cineva aduce vorba despre acest aspect de care mulţi se feresc să discute. Toaletele publice au devenit un veritabil mister în Slatina, tema fiind un “subiect tabu” chiar şi pentru reprezentanţii municipalităţii.
Dezinteresul manifestat de primărie se reflectă în situaţia din teren. Să găseşti în Slatina o toaletă este o aventură. Acest lucru îl recunosc nu doar cei care tranzitează oraşul, dar şi localnicii. În astfel de condiţii, oamenilor nu le rămân decât soluţiile alternative (toaletele din baruri etc.), fie cele de moment. Tuturor le vine greu să creadă că, într-un oraş unde s-au investit sume fabuloase în fântâni arteziene, trotuare din milioane de pavele şi modernizări totale de clădiri nu s-au putut găsi însă nici până în prezent bani pentru un proiect viabil de dotare a oraşului cu toalete publice.
“Este bine că aţi ridicat problema asta pentru că se pare nu interesează pe nimeni. Adică primarul, consilierii şi care mai sunt acolo în conducerea oraşului au timp să se plimbe toată ziua prin străinătate, dar se comportă de parcă nu ar fi văzut nimic acolo! E absurd! Pe lumea asta s-au inventat atâtea tipuri de detergenţi şi odorizante, iar ai noştrii nu sunt în stare să rezolve o asemenea problemă !?”, se întreabă Ilie Văduva, din Slatina.
“Întâmplarea face că eu am avut ocazia să mă plimb ceva prin lume şi am văzut cât suntem de evoluaţi sau, mai bine-zis, involuaţi. În Ungaria, de exemplu, în orice toaletă ai intra, totul străluceşte de curăţenie, nu îţi este ruşine să intri pentru că este decent din afară, miroase a flori, apa se trage automat şi nu manual, hârtia igienică este din belşug, iar la plecare te speli pe mâini cu săpun şi ai uscător aerar”, a spus Relu Briceag, de 37 de ani, economist.

Toaletele publice – neimportante pentru autorităţi

Pe raza municipiului Slatina există în prezent doar două toalete publice, ambele mobile şi amplasate lângă sediul Poştei de la Fântâna Speranţei. Folosirea lor nu este însă la îndemâna oricui deoarece sunt într-o stare jalnică şi reprezintă adevărate focare de infecţie, neavând instalaţii sanitare, energie electrică, alimentare cu apă, săpun cu care să te speli pe mâini şi nici hârtie igienică.
Unul dintre cei doi viceprimari ai urbei, Dan Bălăşescu, recunoaşte franc şi dezinvolt că toaletele publice nu au reprezentat o problemă pentru reprezentanţii primăriei, aceeaşi din 2004. “Aşa este, aveţi dreptate, toaletele publice sunt o chestiune sensibilă în Slatina. Noi nu ne-am ocupat de acest aspect până acum deoarece nu a fost o problemă stringentă. O să facem un studiu ca să vedem unde trebuie amplasate grupuri sanitare şi câte ne trebuie”, a afirmat Bălăşescu.

Studiu pentru toalete publice

Reprezentanţii Primăriei Slatina susţin că au fost achiziţionate 14 toalete publice în urmă cu trei ani, dar populaţia ar fi refuzat montarea lor din cauza aspectului. Pentru întreţinerea grupurilor sanitare au fost organizate nu mai puţin de cinci licitaţii, însă nimeni nu s-a arătat interesat de preluarea lor. Acum se încearcă realizarea unui nou studiu în acest sens care să rezolve problema.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite