Slatina, paradis floral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipiul Slatina găzduieşte începând de astăzi şi până duminică cea de-a XVII-a ediţie Expoflora.

Bulevardul AI Cuza, tronsonul din faţa Prefecturii Olt, s-a transformat într-un adevărat paradis floral. Standurile cu flori, dar şi cele cu obiecte tradiţionale au fost amenajate dis-de-dimineaţă, iar slătinenii atraşi de frumuseţea florilor expuse nu s-au putut abţine să nu cumpere.

image

Expoziţia florală va fi în acest weekend principala atracţie din municipiu

image

„Anul acesta ne bucurăm de o participare numeroasă. Au venit 27 de comercianţi de flori, 46 cu produse artizanale şi patru alimentare. Sunt din: Miercurea Ciuc, Harghita, Satu Mare, Deva, Argeş, Târgovişte, Sibiu, Braşov şi Olt”, spune Mihaela Stana, purtătorul de cuvânt al primăriei. Oltenii prezenţi sunt din Slatina, Caracal şi Găneasa, o impresie deosebită făcând standul amenajat de Rupiah, societatea care se ocupă şi de înfrumuseţarea spaţiilor verzi ale oraşului.
Preţul florilor este stabilit pentru toate buzunarele, de la 5 lei –garoafa chinezească, între 7- 25 lei muşcata sau begonia, cel mai scump fiind un filodendron de circa doi metri, care se vinde cu 450 de lei.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite