Slatina: Victor Iacobescu, profesorul care predă fără orar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesor de limba română la CN „Radu Greceanu” Slatina, Victor Iacobescu îşi îndrumă elevii şi după ore, răspunzându-le la orice nelămurire pe messenger sau telefon. Este de doi ani inspector şcolar de specialitate. A publicat un volum de poezie şi apără cu devotament poarta echipei de fotbal a profesorilor.

A obţinut prima medie pe judeţ la titularizare după absolvirea facultăţii, devenind în 2002 profesor de limba română la unul dintre cele mai bune licee oltene- „Radu Greceanu” Slatina. „Îmi pace să predau, mă simt mereu tânăr. Este un fel de renaştere continuă alături de copii!”, motivează Victor Iacobescu alegerea de a deveni profesor.

Răspunde permanent elevilor pe mess sau mobil

Este de părere că toţi elevii trebuie trataţi la ore egal şi că se poate lucra diferenţiat numai în cazul celor cu înclinaţii deosebite. „Nu sunt adeptul meditaţiilor. Ofer cu plăcere elevilor mei orice fel de informaţie legată de teme, cărţi de citit, vorbire corectă, la telefon sau pe mess. În lista de mess am peste 200 de elevi actuali sau foşti. Mă mândresc cu faptul că sunt mereu şi pot să fiu alături de ei.”, declară profesorul. 
Din 2008, Iacobescu este inspector şcolar de specialitate, funcţie care nu i-a schimbat caracterul amabil, de bun simţ şi modest. „Nu mi-am impus să fiu şef, ci un bun coleg. Cred că atitudinea mea a rămas aceeaşi şi nu am fost niciodată arogant sau nesimţit cu colegii. Este o experienţă interesantă să fii inspector. Mi-am îmbogăţit orizontul destul de mult în ceea ce priveşte fenomenul învăţământul oltean. Am întâlnit mulţi tineri pasionaţi de literatură, de citit. De asemenea, am întâlnit profesori şi elevi, chiar în mediul rural, care îşi dau silinţa- profesorii să aibă o carieră, iar elevii să reuşească în viaţă. Spre exemplu, zilele trecute într-o inspecţie la Crâmpoia, m-a uimit într-o manieră plăcută Amelia Ceauşu, o elevă din clasa a VI-a, cu viziunea asupra vieţii. Pentru momente ca acestea se merită să fii inspector!”, spune Victor.

Poet şi fotbalist
Dacă la muzică şi desen se declară un antitalent, nu acelaşi lucru îl poate spune despre poezie. „Am început să scriu poezii prin clasa a VII-a. La început puerile şi din ce în ce mai bune în liceu şi facultate. Mă inspiră frumosul, trăirile interioare, experienţele de viaţă. Mă ajută faptul că am o viziune romantică asupra vieţii”, declară acesta. A reuşit să publice anul trecut primul volum- „Căderi spre nemurire”. Poeţii săi preferaţi sunt Nichita Stănescu, Lucian Blaga şi Adrian Păunescu şi lecturează cu plăcere proza scrisă de Marin Preda şi Camil Predescu.
Îi place să joace fotbal şi la un moment dar chiar a fost pus în situaţia de a alege între o carieră în sport sau a urma o facultate. Opinia fermă a tatălui, profesor de meserie, l-a făcut să-i calce pe urme. Nu a abandonat însă sportul rege şi apără cu detament poarta echipei profesorilor.

Profil
NĂSCUT.  15 ianuarie 1979, Corabia
STUDII. Facultatea de Litere Craiova- specializarea franceză- română
FAMILIE. Căsătorit, fără copii

•• ce-i place
„Îmi place să citesc, îmi place poezia şi să vizionez filme. Joc fotbal din copilărie şi îmi place politica”

•• ce nu-i place

„Nu-mi pac minciuna, ura şi „combinaţiile” balcanice. Urăsc invidia.”

Întrebări şi răspunsuri
• Ca inspector, aţi venit în contact direct cu problemele din educaţie. Ce credeţi că-i lipseşte sistemului de învăţământ românesc pentru a fi unul performant?
Mai mult respect pentru profesori. După revoluţie, cred că niciun guvern nu a insistat asupra adevăratei probleme a României- criza moralităţii. Este generalizată şi provine de la promovarea falselor valori. Promovăm analfabeţi, paraşute şi drogaţi, care devin un exemplu negativ de viaţă mai ales pentru tineri care promit. De ce să se facă o tânără învăţătoare cu un salariu mizer, când Daniela Crudu, spre exemplu, îi arată că se poate câştiga altfel într-o noapte cât n-ar câştiga ea într-un an la catedră?

• Spuneţi că muza versurilor scrise este frumosul. Ce înseamnă „frumos” pentru dumneavoastră?
Mă ghidez după o replică celebră din filmul „American beauty”: „uneori, văd atâta frumuseţe în jur, încât mi-e teamă că nu mai pot să rezist”. Cred că am o viziune romantică despre viaţă. Încerc să văd lucrurile altfel şi încerc să-i fac pe oameni să vadă şi ei frumosul din jur, să creeze la rându-le frumuseţe şi bunătate.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite