Slatina: Vasile Ciobanu, pompierul pasionat de fotbal şi atletism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi-a dorit dintotdeauna să facă parte din rândul militarilor. A pornit de la munca de jos, iar acum are în grijă cea mai performantă maşină de intervnţie a pompierilor. În timpul liber îi place să alerge şi să joace fotbal.

A stins primele incendii în timpul armatei şi a hotărât că va deveni pompier. Din 1992 s-a angajat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt, la atelierul de reparaţii auto. „Mă ocupam de toate maşinile din inspectorat şi îmi plăcea ceea ce făceam, pentru că mă pricep la mecanică, dar şi pentru că lucram într-o unitate militară, aşa cum mi-am dorit dintotdeauna“, îşi aminteşte militarul despre începutul carierei sale.
În 1995 a devenit şoferul comandantului, însă chiar dacă a urcat o treaptă în carieră, Vasile Ciobanu spune că această perioadă nu a fost tocmai plăcută pentru el. „Mie îmi place să am tot timpul ceva de făcut, nu suport să stau degeaba, iar în acea perioadă nu aveam aşa multă activitate, cu mi-aş fi dorit“, măsturiseşte olteanul.
Acum lucrează la Detaşamentul de Intervenţii şi spune, fără să stea pe gânduri, că aceasta este slujba pe care şi-a dorit-o dintotdeauna. Conducerea unităţii i-a dat în grijă cea mai complexă maşină de intervenţie, iar nea’ Vasi, aşa cum îi spun colegii, coordonează frecvent cele mai importante misiuni în care sunt implicaţi pompierii olteni. Chiar dacă este comandant de echipaj, Vasile Ciobanu continuă să repare, din plăcere, maşinile din curtea unităţii. „Când nu sunt la intervenţie, îmi fac de lucuru prin unitate. Repar maşinile nu pentu că îmi spune cineva, ci pentru că îmi place să ştiu că toptul este pus la punct. Fac curăţenie, mă ocup chiar şi de spălatul echipamentelor şi nu pot să stau degeaba, atunci când ştiu că nu sunt toate la locul lor“, spune nea’ Vasi.

Campion la fotbal şi atletism

În timpul liber, pompierul oltean are grijă de condiţia sa fizică. Este memebru fondator al echipei de fotbal a pompierilor şi nu ratează niciun meci. „Mi-a plăcut mişcarea de când eram copil. Îmi plac fotbalul şi atletismul, însă joc cu plăcere şi tenis de picior. Acum sunt portar la echipa de fotbal a ISU şi particip la toate meciurile. Nici de atletism nu vreau să mă las. Am participat mereu la coptetiţiile naţionale şi am cântigat mai multe premii. Anul trecut am luat locul III la concursul naţional, la cros, la 1500 metri. Mă antrenez ori de câte ori am timp liber şi consider că pentru orice militar sportul este esenţial pentru o condiţie fizică bună“, spune cu convingere Vasile Ciobanu.
Pasiunea pentru sport i-a transmins-o şi fiicei sale, care este înscrisă la un curs de dansuri încă de la vârsta de cinci ani. „Am încurajat-o să facă mişcare, să practice un sport. Şi-a ales dansurile şi se descurcă foarte bine. A particopat la multe concursuri şi a avut rezultate foarte bune“, povesteşte pompierul oltean.

Întrebări şi răspunsuri
•• Care este cea mai emoţionantă misiune de salvare la care aţi participat?
V.C. Sunt multe, dar una mi-a rămas întipărită în minte. Am reuşit să salvez o femeie din râul Olt, cu o cameră de la o roată, pentru că nu aveam barcă în vremea aceea. Era în luna octombrie, era frig afară şi apa destul de rece, dar când am auzit-o strigând după ajutor am uitat şi de frică şi de tot şi am sărit să o salvez.

•• Dacă ar fi să o luaţi de la capăt în caerieră, ce meserie aţi alege?
V.C. Cea pe care o am acum, cu siguranţă. Fac ceea ce mi-am dorit dintotdeuna şi consider că aceasta este meseria care mi se potriveşte perfect. Am avut ocazia să devin insepctor de prevenire a incendiilor, dar am refuzat, pentru că mie îmi plac intervenţiile. Îmi place să sting incedii şi să salvez oameni.

Ce-i place
•• Să citesc. Îmi plac romanele lui Jules Verne, mi-au plăcut din copilărie, iar acum le recitesc cu plăcere. Îmi place să îmi petrec timpul liber alături de familie, şi să o ajut pe soţia mea la treburile gospodăreşti.

Ce nu-i place
•• Să văd lucuruile în dezordine. Nu îi înţeleg pe oamenii care nu vor să facă sport. Nu suport oamenii neserioşi, care una vorbesc şi alta fac, nu îmi plac oamenii lipsiţi de caracter.

Profil
Născut
••10 iulie 1967, comuna Fărcaşele, judeţul Olt
Studii
•• Liceul Industrial nr. 2 din Slatina, Şcoala de Maiştri Mecanici Slatina
Familie
•• căsătorit, are o fată
 


Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite