Slatina: Un bărbat a murit în stradă
0Un bărbat de 42 de ani, din municipiul Slatina, a decedat aseară pe stradă.
Marcel L. a fost găsit căzut pe un trotuar de pe strada Centura Basarabilor. Un trecător a sunat la 112, iar la faţa locului a ajuns imediat o ambulanţă. Echipajul l-a transportat pe bărbat la spital în speranţa că mai poate fi salvat, dar medicii nu au mai putut face decât să constate decesul. Poliţiştii spun că pe cadavru nu există urme de violenţă. „S-a dispus efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cauzei decesului. Deocamdată nu sunt suspiciuni cu privire la moartea persoanei în cauză”, a declarat comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.