Slatina: Un angajat şi-a reclamat patronul după ce a căzut de pe schelă şi şi-a rupt mâna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajatul unei firme de construcţii din Slatina susţine că patronul i-a promis că va suporta cheltuieleile spitaliceşti, dar i-a plătit doar prima operaţie şi apoi şi-a luat mâna de pe el.

Ion Calotă, de 39 de ani, din Slatina, angajat al unei firme de construcţii SC Marcos SRL, şi-a reclamat patronul la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt pentru că nu a declarat accidentul de muncă în care a fost implicat.
Bărbatul spune că pe 10 decembrie 2009, în timp ce lucra la o firmă din Slatina, împreună cu colegii săi, a căzut de la doi metri înălţime şi şi-a fracturat antebraţul stâng. „Eram urcat pe o schelă, efectuam tăieri la două scări. La un moment dat, m-am dezechilibrat şi am căzut. Mi-am fracturat antebraţul stâng. A venit patronul, m-a urcat într-o maşină şi m-a dus la spital. Nu a spus că am suferit un accident de muncă. Mi-a zis să tac pentru că se ocupă el de tot, îmi plăteşte spitalizarea şi operaţia. Nu a vrut să spună ce acident pentru că nici eu, nici colegii, nu avem echipament de lucru. Mi-a plătit prima intervenţie chirurgicală şi apoi a uitat de mine. Am mai fost operat de încă două ori, iar când i-am spus patronului, a zis că nu are bani, că firma merge greu şi că să îmi găsesc de muncă în altă parte. Păi unde să mă duc aşa? Cum mă descurc cu o mână, că încă nu m-am vindecat?”, a povestit bărbatul.

„Nu este adevărat! Am anunţat accidentul!”


Marin Cobrescu, patronul firmei SC Marcos SRL, susţine că a declarat  accidentul şi că i-a plătit angajatului său inclusiv tratamentul. „Nu am ascuns nimic. Nu este adevărat, am anunţat accidentul. A fost şi înregistrat la ITM.  I-am plătit angajatului operaţia, spitalizarea, şi chiar şi tratamentul. I-am dat şi bani, peste salariu. Nu înţeleg ce mai vrea. Cum să nu aibă echipament? Am luat echipamente de muncă la toţi angajaţii mei, nu îmi permit greşeli de genul ăsta. Astăzi am primit şi concediul medical, are 30 de zile de concediu, i le plătesc, bineînţeles”, a spus patronul acuzat. 

Amendat cu 4.000 de lei


Reprezentanţii ITM au deschis o anchetă în acest caz, iar patronul a fost sancţionat. „Angajatorul a fost sancţionat cu o amendă de 4.000 de lei pentru că nu a anunţat accidentul. În prezent, dosarul în care se fac cercetări a fost retrimis la angajator pentru că nu a fost întocmit bine. Aşteptăm actele şi vom face cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul, urmând să luăm măsurile legale. Vom verifica şi dacă angajaţii acestei firme au echipament de protecţie”, a spus Daniel Ghiţă, purtătorul de cuvânt al ITM Olt.
Ion Calotă spune că este hotărât să-l acţioneze în instanţă pe patronul său, dacă nu îi va plăti concediul medical.

Zeci de angajaţi şi-au reclamat patronii

De la începutul anului la ITM s-au înregistrat 160 de sesizări din partea angajaţilor care lucrează pentru diferite firme private. Cele mai multe sesizări sunt pentru neacordarea drepturilor salariale, a concediului de odihnă, neîncetarea contractului de muncă sau neplata orelor suplimentare. Din cele 160 de sesizări, 150 au fost rezolvate , iar 10 sunt în curs de soluţionare, potrivit reprezentanţilor ITM.



Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite