Slatina: Trei tineri au accidentat mai multe persoane şi au fugit de la locul faptei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase persoane au ajuns la spital, zilele trecute, în urma a trei accidente de circuaţie care au avut loc în judeţul Olt. Autorii accidentelor au părăsit locul faptei, dar au fost găsiţi ulterior de poliţie.

Primul eveniment rutier s-a produs în comuna Fărcaşele. Oamenii legii au aflat de acesta de la medicii din Spitalul Carcal, care au sunat să anunţe că la această unitate s-a prezentat o tânără de 18 ani, Viorica C., din Dobrosloveni, care a fost victima unui accident.
„La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului  Caracal care a stabilit că tânăra a fost accidentată de un băiat de 19 ani, domiciliat în Ungaria, cu reşedinţa în România, municipiul Arad. Acesta a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă,  a părăsit partea carosabilă şi a intrat în impact cu un copac. După accident, conducătorul auto nu a anunţat organele de poliţie şi a refuzat internarea în spital”, a spus comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

A rănit o familie şi a fugit


Cel de-al doilea accident rutier s-a produs în comuna Deveselu. Potrivit poliţiştilor. Daniela D., de 24 de ani, din Amărăştii de Jos, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism a intrat într-o căruţă care circula în faţa sa. După accident, tânăra, care nu are permis de conducere, după cum spun poliţiştii, a abandonat maşina şi a fugit de la faţa locului. Evenimentul s-a soldat cu rănirea unei familii, care se afla în căruţă. Victimele, printre care şi doi copii, au fost duse la spital. Şoferiţa a fost găsită de poliţie, iar acum este cercetată pentru fapta sa.

Lovit de un moped

Un alt accident de circulaţie s-a produs în comuna Oboga din judeţul Olt. Un tânăr de 23 de ani, din Balş, Ionuţ D., l-a lovit cu mopedul pe Ion T., de 43 de ani, din Morunglav, care se deplasa pe partea dreaptă  a drumului. În urma incidentului, mopedistul a părăsit locul faptei, şi a fost găsit de poliţişti la domiciliul său, conform datelor anchetei.
„Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. În toate cazurile se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”, a mai spus Claudia Radu.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite