Slatina: Toate şcolile din Olt se închid joi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate unităţile şcolare din judeţul Olt se vor închide joi. Cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel nedidactic declanşează pe 22 aprilie grevă generală pe durata întregii zile.

Aproape 5.500 de cadre didactice, 500 de secretare, biblotecare sau laborante şi 1.200 de femei de serviciu din judeţul Olt intră joi, 22 aprilie în grevă generală. „Motivele protestului nostru sunt următoarele: pierderea titularizării în sistem, dispariţia mişcării de personal, trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, imposibilitatea negocierii de drepturi prin contractele colective de muncă“, a spus prof. Ionel Barbu, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Olt.
Dacă printre elevii olteni sunt şi persoane care vor să vină la şcoală joi, profesorii au obligaţia să îi supravegheze, fără a desfăşura însă vreo activitate didactică.
Până acum niciun salariat din învăţământul oltean nu şi-a manifestat refuzul de a participa la grevă.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite