Slatina: Ţinuţi pe firimituri din fondurile UE: nici 6% din fondurile accesate nu au ajuns în judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Vâlcele s-a împrumutat la Fondul de garantare pentru a asigura căluşarilor costume
Primăria Vâlcele s-a împrumutat la Fondul de garantare pentru a asigura căluşarilor costume

Autorităţile din Olt au primit doar 24 de milioane de euro, nici 6 la sută din finanţarea europeană solicitată. Mai puţin de jumătate dintre proiectele depuse de instituţiile publice au fost aprobate şi doar pentru 12 la sută au fost efectuate plăţi, majoritatea parţiale.

Judeţul Olt a depus 148 de proiecte cu finanţare europeană, cele mai multe prin Programul Operaţional Regional (POR) şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în valoare totală de 424,8 milioane de euro. Doar 64 dintre ele au fost aprobate, iar până acum în judeţ au ajuns numai 24,455 milioane de euro, adică nici 6 la sută din suma solicitată.

Bani doar pentru opt primării

Campion detaşat este Consiliul Judeţean Olt, care a încercat să acceseze fonduri în valoare de 174,74 milioane de euro, depunând 24 de proiecte: 19 cu finanţare prin POR, cinci de cooperare tansfrontalieră, două prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu şi câte unul prin POS Creşterea Competivităţii Economice şi Programul Operaţional pentru Pescuit. Au fost aprobate 18 proiecte, au fost încheiate contracte şi decizii de finanţare pentru 10 dintre ele, însă doar opt au ajuns la stadiul efectuării plăţilor. Astfel, doar 16,63 milioane de euro au ajuns în judeţ.
Primăriile oltene au întocmit şi ele 113 proiecte, în valoare de 236,86 milioane de euro, majoritatea prin PNDR (56) şi POR (37), care vizau, în general, lucrări de asfaltare, alimentare cu apă, canalizare şi de reabilitare a şcolilor. Aprobate au fost 39 dintre ele, pentru 29 s-au semnat contractele de finanţare, însă doar pentru opt au fost primite parţial fondurile - 7,06 milioane de euro pentru Osica de Sus, Pleşoiu, Slătioara, Spineni, Balş, Bobiceşti, Dobreţu şi Scorniceşti.
Patru instituţii deconcentrate din Olt au cerut 13,20 milioane de euro, prin şapte proiecte, înregistrându-se plăţi de doar 765.000 euro.

Fără bani pentru cofinanţare şi demararea proiectelor

Primarul Birin caută soluţii pentru a asigura cofinanţarea proiectelor

Primarul Birin asigură că nu va pierde finanţarea europeană (foto)


Există riscul să fie pierdute fondurile pentru un proiect la Brebeni şi trei la Vâlcele. „Nu avem bani pentru cofinanţarea proiectelor de reabilitare şi extindere a şcolii şi grădiniţei din Bărcăneşti şi a şcolii din Vâlcele, însă vom găsi soluţii. Pentru proiectul depus pe Măsura 3.2.2, «Apă, canal, drumuri şi achiziţionare costume de căluşari pentru ansamblurile Rândunica şi Coleria», ne-am împrumutat la Fondul de garantare“, a spus Ion Birin, primarul din Vâlcele.
 „S-au aprobat puţine proiecte, dar pe unele măsuri nu s-a finalizat evaluarea. În ceea ce priveşte banii viraţi, primăriile trebuie să aibă în cont o sumă cel puţin egală cu prima plată a lucrărilor. Sumele se decontează de Uniune numai după ce a fost demarat proiectul şi efectuată plata. Nu sunt în măsură să spun că într-adevăr aceasta este cauza - lipsa banilor demarării proiectelor, dar ştim că sunt primării care mai funcţionează doar cu primarul şi secretarul, ceilalţi fiind în concediu fără plată. Dacă n-au niciun leu, nu pot să demareze proiectele.”, explică Lorena Paraschiva, consilier juridic Compartimentul Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din cadrul Prefecturii Olt.


Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite