Slatina: Ţigări de contrabandă ridicate de poliţişti în urma unor percheziţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de pachete de ţigări fără banderolă au fost ridicate vineri de poliţişti, în urma percheziţii efectuate la locuinţele a doi bărbaţi din Slatina.

Agenţii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina au percheziţionat vineri locuinţele a doi bărbaţi din oraş. Este vorba despre Ionel D., de 34 de ani şi Laurenţiu D., de 31 de ani.

Citeşte şi: Prinşi cu 30.000 de ţigarete de contrabandă

„Poliţiştii au găsit la locuinţele celor doi 746 pachete de ţigări, de diferite mărci, fără timbru fiscal, care au fost ridicate în vederea cercetărilor. A fost sesizată Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale pentru dispunerea măsurilor legale”, a spus comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.
Celor doi bărbaţi le-au fost întocmite dosare penale. Ei sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite