Slatina: Tată şi fiu arestaţi pentru trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Slatina şi fiul său au fost arestaţi sâmbătă, după ce poliţiştii şi procurorii DIICOT au descoperit droguri într-o garsonieră din Slatina, în care aceştia locuiau cu chirie.

Ion P. şi fiul său Florian Cosmin P., zis şi Coco, au fost ridicaţi din pat de oamenii legii. Aceştia au găsit în garsoniera celor doi 3,650 kilograme cannabis, 2 doze cocaină şi 2,5 grame rezină de cannabis, precum şi suma de 250 euro şi 400 de lei. „S-a reţinut faptul că cei doi inculpaţi au înfiinţat în urmă cu aproape 2 luni de zile, o cultură hidropană de cannabis la domiciliul lor, pe care  urmau să o înmulţească şi să o valorifice”, se arată într-un comunicat al DIICOT. Potrivit informaţiilor oficiale, Coco a  vândut droguri pe raza municipiului Slatina şi a racolat două minore pe care le-a obligat să se prostitueze. Ambii au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite