Slatina: Ştefania Ispas mesagerul care duce vorba de la CEZ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefania Ispas
Ştefania Ispas

A lucrat aproape zece ani ca proiectant la fosta companie de electricitate Renel, apoi a fost selectată pentru funcţia de purtător de cuvânt la CEZ România.

Matematica şi fizica au fascinat-o, în timpul liceului, pe Ştefania. Ar fi vrut să devină profesoară de matematică, dar a realizat apoi că vrea să aibă o meserie dinamică şi să înveţe mereu lucruri noi. „Nu îmi doream să lucrez într-un spaţiu închis, să mă plafonez. Am ales o facultate tehnică, iar când am terminat m-am angajat ca proiectant la Renel. Era o meserie frumoasă, în care avea tot timpul ceva de învăţat. Am avut nişte colegi minunaţi, iar cei opt ani petrecuţi în proiectare au fost o perioadă plăcută pentru mine“, îşi aminteşte Ştefania.
A urmat o perioadă de câţiva ani în care a lucrat în alte două departamente ale firmei, apoi a fost propusă pentru a se ocupa de comunicare. „Eram pasionată de comunicare şi deja făcusem nişte cursuri în acest domeniu. Când am fost selectată pentru a ocupa acest post am fost foarte bucuroasă. A fost o provocare pentru mine şi mi-a fost uşor să mă adaptez“, povesteşte purtătoarea de cuvânt de la CEZ.

„Am învăţat să ascult şi să am răbdare“

În scurt timp a realizat că noua funcţie i se potriveşte ca o mănuşă, iar comunicarea este un domeniu în care poţi face carieră. „Mi-a plăcut de la început acest post. Am reuşit să păstrez o relaţie bună cu celelate instituţii, cu mass-media, dar m-am ocupat foarte mult şi de comunicarea internă, între angajaţii companiei. Aceasta a fost partea un pic mai dificilă, dar am avut avantajul că îi cunoşteam deja pe toţi, de la electricieni la directori şi am reuşit să le câştig încrederea“, mărturiseşte Ştefania.

Studiază istoria dacilor

Oamenii au înţeles că pot să îşi spună problemele de acasă sau de la serviciu, pot cere un sfat sau pot veni în biroul Ştefaniei pentru o discuţie relaxantă. „Am învăţat să ascult şi să am răbdare. Chiar dacă uneori este împovărător să ascult problemele tuturor şi să nu pot face mai multe pentru  a le rezolva, trebuie să fiu mereu veselă pentru a le susţine moralul şi trebuie să uit de problemele mele“, spune purtătoarea de cuvânt de la CEZ.
În afară de zecile de cărţi de comunicare pe care le-a studiat din pasiune, Ştefania citeşte cu plăcere şi cărţi de istorie. „Mă fascinează istoria dacilor. Am citit foarte multe lucruri interesante despre strămoşii noştri daci, care erau mult mai civilizaţi decât credeam. Îmi pare rău că la noi în ţară nu se alocă fonduri şi nu există preocupare pentru a ne descoperi adevărata istorie“, mărturiseşte Ştefania.

Întrebări şi răspunsuri
Care este cea mai plăcută amintire din cariera de purtătoare de cuvânt?
Ş.I.: Anul trecut, înainte de Crăciun, am mers să le ducem cadouri bătrânilor de la azil. Eu şi colegii mei am fost am fost impresionaţi de reacţia bătrânilor şi am fost mulţumiţi că am reuşit să le aducem un strop de bucurie.
Cum reuşiţi să păstraţi o relaţie bună cu presa?
Ş.I.: Am un respect deosebit pentru jurnalişti. Înţeleg că meseria de jurnalist este grea, de aceea nu am refuzat niciodată un jurnalist şi i-am oferit cât mai repede informaţiile de care au nevoie. Avem o relaţie de respect reciproc.

Ce-i place
„Să citesc, să gătesc, chiar colecţionez cărţi de bucate. Îmi place să călătoresc, dar mi-ar plăcea să am mai mult timp pentru a vedea toate locurile frumoase din ţara noastră“.
Ce nu-i place
„Oamenii insensibili, oamenii răi, care nu au niciun strop de căldură sufletească. Nu îmi plac oamenii egoişti şi cei care nu îi înţeleg pe ceilalţi. Consider că celelalte defecte pot fi suportate“.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite