VIDEO Slatina: Spak avea trei societăţi în insolvenţă. Directorul economic spune că afacerea familiei poate redeveni prosperă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apropiaţii lui Constantin Spak, omul de afaceri din oraşul Potcoava, care s-a înjunghiat sâmbătă cu un cuţit de tranşat carnea, spun că problemele care apăruseră în ultima perioadă la firmele sale ar putea fi rezolvate. 

Vasilica Popescu, directoarea economică a uneia dintre societăţile lui Spak, susţine că o parte dintre datoriile pe care afaceristul le avea la bănci ar fi deja acoperite.

„Erau probleme la firmă, dar datoriile erau acoperite cu garanţii de peste cinci ori. Trei dintre firme sunt în insolvenţă, însă situaţia se poate redresa, în plus, noi am mai trecut prin astfel de probleme care s-au rezolvat până la urmă. Chiar i-am spus lui Costică atunci când am vorbit cu el ultima dată să stea liniştit. Copiii i-au ascuns problemele care apăruseră la firmă în ideea de a-l proteja. Probabil, el s-a simţit marginalizat, şi cred că tocmai asta a dus la această nenorocire. Şi tratamentul pe care îl făcea după operaţie a fost greşit. El chiar a fost atenţionat de o rudă de-a lui, care i-a spus să nu cumva să facă ce a făcut unchiul său”, a explicat Vasilica Popescu, directorul uneia dintre firmele familiei Spak.

Brandul Spak merge mai departe

Aceasta mai spune că brandul Spak ar putea merge mai departe. „Dacă familia reuşeşte să treacă peste această mare nenorocire şi rămâne alături de mine şi de alţi câţiva angajaţi, situaţia se poate redresa”, a mai spus Vasilica.

Constantin Spak deţine grupul de firme Spak Groupe, o afacere profitabilă în domeniul producţiei şi comercializării produselor din carne. Acesta are doi fii- Iulius Spak, consilier în cadrul Consiliului Local Slatina, şi Traian- cunoscut drept logodnicul interpretei Andreea Antonescu. Se pare că omul de afaceri avea mari probleme financiare, fapt ce l-ar fi împins să-şi pună capăt zilelor. Este, de asemenea, vehiculată varianta problemelor de sănătate, acesta fiind supus anul trecut unui transplant de ficat.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite