Slatina: Se caută angajaţi în confecţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt pune la dispoziţia şomerilor 112 de locuri de muncă vacante, cele mai multe în industria confecţiilor textile. Raportat la numărul de şomeri înregistraţi în judeţ, nu mai puţin de 130 de persoane se bat pe-un loc de muncă.

Oferta de locuri de muncă din judeţul Olt a început să crească, numărul celor declarate vacante ieri la AJOFM fiind de 112. Aceasta este cea mai mare ofertă înregistrată în ultima jumătate de an, în primele zile ale lui 2011 fiind afişate doar patru locuri vacante.
Se caută 74 de angajaţi la Slatina, dintre care 46 în industria textilă. Oferta pentru slătineni mai cuprinde locuri în meseriile: consilier vânzări asigurări (6), instalator apă- canal (3), lăcătuş montator (3), faianţar şi tapetar (4), vopsitor (3), inginer mecanic, referent marketing, asistent manager, vânzător, sudor, şofer, etc. La Caracal se caută 22 de angajaţi în industria textilă, un programator, trei agenţi de securitate, 2 spălători de vase mari, doi spălători de vehicule, administrator, barman, şofer camionetă şi paznic. La Corabia se caută un agent de vânzări, iar la Balş doi brutari.
 
A crescut numărul şomerilor

Numărul şomerilor olteni a crescut în ultima lună din 2010 cu 297 de persoane – 350 de persoane au devenit şomeri indemnizaţi, în timp ce numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 53 de persoane. Oltul înregistrează în prezent 14.467 de şomeri, dintre care 6.960 de şomeri indemnizaţi. Femeile reprezintă 38,03% din totalul şomerilor (5.502), reprezentând o rată de 6,57%.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite