Slatina: Revelion la munte cu mâncarea la borcan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pârtiile de ski sunt principala atracţie în zonele turistice montane. FOTO: Arhivă
Pârtiile de ski sunt principala atracţie în zonele turistice montane. FOTO: Arhivă

Operatorii susţin că tarifele în staţiunile de lux sunt exagerat de mari pentru veniturile oltenilor. Un sejur de cinci zile la un hotel de patru stele în Poiana Braşov costă 730 de euro de persoană.

Oltenii nu se mai înghesuie să îşi petreacă sărbătorile de iarnă pe Valea Prahovei, ca în anii trecuţi. Preţurile exagerate pentru cazare şi masă alungă clienţii, care aleg hotelurile ieftine de pe Valea Oltului sau pensiunile din zona Bran-Moeciu. „Preţurile sejururilor de Revelion pentru Valea Prahovei sunt exagerat de mari, după părerea noastră. Sunt inaccesibile clienţilor. Până acum nu am vândut niciun pachet turistic pentru această zonă. Clienţii preferă pensiunile din Maramureş, Bucovina sau zona Bran, care sunt mai accesibile“, spune Nicu Durlă, directorul unei agenţii de turism din Slatina.

Tinerii vor excursii pe cont propriu

Biletele ieftine s-au vândut deja. „Pentru Valea Oltului mai avem doar câteva camere. S-au vândut foarte bine şi pachetele pentru Austria, pentru «apartament house», în sistem self catering. Cazarea costă 20-25 de euro pe noapte“, a mai spus reprezentantul agenţiei de turism. Chiar dacă familiile cu copii au preferat să îşi rezerve din timp bilete pentru Revelion, majoritatea au optat doar pentru plata cazării, urmând să se descurce cum pot cu mâncarea.
Tinerii olteni spun că nu sunt interesaţi de condiţiile de cazare, ci de pârtiile de ski. „Avem decât cazarea asigurată, iar cu mâncarea ne descurcăm singuri. Distracţia contează cel mai mult. Am plătit 800 de lei pentru patru nopţi, la două persoane. Avem pârtie de ski, iar în zonă vor fi foarte mulţi tineri, de Revelion“, a spus Elena Stoican, o tânără de 27 de ani care va petrece Revelionul la Straja.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite