Slatina: Reparaţie financiară şi morală pentru persoanele care fac cinste oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai bine mai târziu, decât niciodată! Consilierii locali au aprobat ieri completarea listei de premii cu persoanele care au făcut cinste Slatinei prin rezultatele obţinute anul trecut şi care au fost omise de la premiere în perioada 20- 23 ianuarie.


Deşi nu au fost premiaţi în cadrul manifestării „Slatina, dragostea mea”, organizată cu ocazia împlinirii a 643 de ani de la prima atestare documentară, elevii, profesorii, sportivii, antrenorii şi cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie omişi iniţial nu au rămas neapreciaţi şi pot să-şi ridice premiile în bani de la Direcţia de Venituri.
Vor primi premii în valoare de câte 1.000 de lei încă şapte cupluri care au împlinit o jumătate de secol de căsnicie: Elena şi Gheorghe Oprea, Elisabeta şi Ilie Pană, Constanţa şi Aurel Mincu, Cartagina şi Rifică Paniţă, Marin şi Paraschiva Pădureanu, Maria şi Marin Ionică, Maria şi Viorel Economu.
Burse de merit „Ion Minulescu”, în valoare de 75 de euro, vor primi şi Alexandra Zăvelcă şi Anca Militaru, eleve în clasa a V-a B la Şcoala nr. 3.
Marele premiu pentru performanţe la olimpiadele internaţionale va fi acordat şi pentru Florentina Sandu, profesorul sub îndrumarea căruia eleva Crina Radu a obţinut locul I la Olimpiada de Limbă şi Comunicare- etapa internaţională.
Reparaţie morală şi financiară pentru performanţele obţinute de sportivii pregătiţi, la campionatele mondiale, europene şi balcanic, vor primi antrenorii Ilie Dobre- CS Aluminiu Alro Slatina şi Romeo Costică- CS Budo Karate Slatina. Premiul I va fi acordat antrenorilor Iulica Păsărică, Gavril Kozma, Victor Dăbuleanu şi Alin Robert Andrii.
Marele premiu pentru performanţe la campionatele mondiale, europene şi balcanic va fi acordat, în urma rectificării, şi sportivilor CSM Bogdan Păun- medalie de argint la Campionatul European de Karate Fudokan proba Kumite şi Ilie Pîrvan- medalie de bronz la Campionatul European de Karate Fudokan proba Kata individual. Premii pentru sportivi individual vor primi Ştefan Ionică- premiul I la Campionatul Naţional de Karate enbu masculin şi Nicoleta Mitru- premiul III Campionatul Naţional de Karate proba kumite (ambii CSM). La categoria sportivi echipe, premiul I va fi acordat sportivilor CSM: Constantin Abagiu- Campionatul Naţional juniori 1 proba 4x100m, Marian Glişcă- Campionatul Naţional seniori ştafetă 400-300-200-100, Aurel Glişcă – Campionatul Naţional seniori ştafetă 400-300-200-100.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite