Slatina: Reduceri la biletele pentru vacanţa de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţiile de turism îşi îmbie clienţii cu reduceri pentru vacanţa de vară. Preţul biletelor cumpărate de pe-acum poate fi redus până la 15%, în funcţie de agenţie.

Un vechi proverb românesc spune să-şi faci iarna car şi vara sanie. Îndemnul este transpus în această perioadă de către agenţiile de turism în oferte cât mai atrăgătoare. Slătinenii care şi-au făcut deja planuri pentru a-şi peterece zilele de concediu din vară într-o staţiune în ţară sau străinătate şi se grăbesc să-şi achiziţioneze de pe acum biletele, beneficiază de reduceri. „Cei care-şi achiziţionează bilete până pe 28 februarie, au reduceri de 15%, iar cei care vin până pe 31 martie de 10%. Ofertele pentru care se aplică reduceri sunt pe litoralul românesc, dar şi în străinătate. Pentru munte avem puţine oferte de acest gen.”, spune reprezentanta unei agenţii de turism din Slatina.
Tarifele cu care agenţiile slătinene îşi atrag clienţii la malul Mării Negre variază între 29 de lei pe zi şi 67 de lei. Ofertele au făcut deja cu ochiul multor persoane care au considerat că bugetul le permite să cumpere de pe acum bilete. „Avem deja zeci de cumpărători şi foarte multe persoane care se interesează”, ne dezvăluie angajata altei agenţii care oferă reduceri de 12% celor care cumpără bilete în Luna Cadourilor. 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite