Slatina: Reabilitare termică: rata anuală a asociaţiilor de proprietari, obligatorie până pe 15 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarii locuinţelor din blocurile reabilitate termic trebuie să-şi achite rata anuală a contribuţiei proprie în cadrul acestui program până cel târziu pe 15 decembrie.

Sumele vor fi recuperate la bugetul local, care a achitat în 2009 în contul proprietarilor 15% din valoarea lucrărilor. Termenul de plată al costului suportat de locatari este de zece ani, în rate egale.
Costul total al lucrării de reabilitare suportat de asociaţiile de proprietari/proprietari se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei utile a apartamentului cu suma de 55 de lei. Plata se diminuează cu 10% pentru cei care a montat prin acest program mai mult de jumătate, dar nu integral, din tâmplărie şi cu 20% pentru cei care au montat mai puţin de jumătate. Proprietarii cu un venit mai mic de 500 de lei pe membru de familie beneficiază de o reducere de 50% din cei 15%.
La Slatina au fost anvelopate 44 de blocuri, dintre care trei în 2007 şi 41 în 2009-2010. În cea de-a treia etapă, demarată la anul, au fost cuprinse opt blocuri din zona ACR şi Zahana.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite