Slatina: Razie pentru prinderea hoţilor de curent: 12 dosare penale pentru racordare ilegală la reţeaua electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii olteni împreună cu reprezentanţii unei societăţi de distribuţie a energiei electrice au executat astăzi o acţiune pe raza municipiului Slatina pentru a peveni şi combate furtul de energie electrică.

Acţiunea s-a desfăşurat între orele 8.00 - 12.00, pe străzile Garoafelor, Panselelor şi Grădişte. Jandarmii au identificat 12 persoane care sustrăgeau energie electrică prin folosirea unor instalaţii clandestine racordate direct la reţeaua electrică aflată în imediata apropiere a locuinţelor. „Potrivit notelor de constatare întocmite de reprezentanţii societăţii de distribuţie a energiei electrice, persoanele în cauză nu aveau încheiate contracte de furnizare şi nici aparate de măsură a energiei electrice. Instalaţiile clandestine au fost sigilate şi ridicate de către reprezentanţii societăţii de distribuţie a energiei electrice”, a explicat Emanuel Botan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt.

Cele 12 persoane s-au ales cu dosare penale şi sunt cercetate pentru infracţiunile de sustragere de energie electrică şi folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare a energiei electrice. Dosarele vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pentru continuarea cercetărilor.


Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite