Slatina: Raluca Ivănuş îşi conduce elevii către performanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Ivănuş este mândră de colegiul pe care îl conduce
Raluca Ivănuş este mândră de colegiul pe care îl conduce

A ştiut dintotdeauna că va fi profesoară de engleză, iar destinul a făcut ca acum să conducă liceul unde şi-a petrecut cei mai frumoşi ani, Colegiul Naţional Radu Greceanu.

Limba şi literatura engleză i-au marcat copilăria şi adolescenţa şi a de când se ştie a vrut să lucreze în învăţământ. „De la prima oră de engleză, din clasa a V-a am ştiut că voi fi profesoară de engleză. Părinţii au încercat să mă convingă să urmez dreptul, pentru că ei erau avocaţi, dar eu am vrut să fac facultatea de litere”, a povestit Raluca Ivănuş.
Ar putea vorbi ore în şir despre litetarura, cultura şi civilizaţia engleză şi îşi aminteşte cum a fost prima ei întâlnire cu ţara lui Shakespeare. „Eram elevă când am fost prima dată în Marea Britanie. Trecuseră vreo 2 ani de la Revoluţie, iar când am ajuns acolo şi am văzut cum arată lumea civilizată, cum este Anglia şi ce diferenţe sunt faţă de ţara noastră care tocmai ieşise din comunism, am fost profund impresionată. Acolo era totul aşa cum visesem eu”, a spus profesoara.

A predat la un liceu din Marea Britanie


Văzută prin ochii omului matur, Anglia nu mai pare tărâmul făgăduinţei, ci o ţară obişnuită, cu părţi rele şi părţi bune pe care Raluca Ivănuş a ajuns să le cunoască după ce a predat un an de zile la un liceu din Marea Britanie. A descoperit că elevii din România sunt mai buni decât cei de acolo, că sunt mult mai interesaţi să descopere lucruri noi. „Era un liceu particular, iar elevii erau foarte respectuoşi, dar foarte practici. Ei vroiau să ştie strictul necesar. Aveau foarte puţine ore pe săptămână, foarte multe curusuri opţionale de echitaţie, scrimă, gătit şi făceau foarte multă practică în domeniile pe care le studiau. Elevii noştri vor să ştie cât mai multe lucruri, din domenii variate, sunt curioşi, dornici de afirmare”, a spus Raluca Ivănuş.

„Când spui Greceanu, te gândeşti la performanţă”

Acum conduce Colegiul Naţional Radu Greceanu şi vrea ca brandul acestei şcoli de prestugiu să fie cel mai cunoscut din judeţ. „Când spui Greceanu, te gândeşti la performanţă, la miile de olimpici şi de personalităţi care au învăţat aici. Am avut mari emoţii când am fost numită directoarea acestui colegiu. Ştiam că aici sunt foştii mei profesori, că este o şcoală mare, dar acum pot spune că am reuşit să fac ce mi-am propus cu mult tact şi diplomaţie”, a spus directoarea.
Munca îi ocupă cea mai mare parte a zilei şi ar vrea să aibă mai mult timp pentru familie. „Sunt alături de mine cu toţii şi am nişte copii minunaţi. Sunt cuminţi şi nu îmi fac probleme. Am renunţat la hobbyuri, la tot, pentru meserie şi am ştiut că sunt omul potrivit pentru asta încă de când am intrat prima dată într-o clasă dintr-un liceu din Bucureşti unde 25 de băieţi de clasa XII-a a mă priveau atent. I-am îmblânzit şi am reuşit să comunic cu ei”, a spus profesoara.



NĂSCUTĂ
26 august 1973, Slatina
STUDII
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Bucureşti
FAMILIE
Casătorită, 2 copii

CE-I PLACE

Iubesc literatura, cinematografia şi teatrul. Îmi plac copiii de toate vârstele şi ador să comunic cu ei. Trebuie să fiu înconjurată de oameni sinceri., deschişi, veseli care să ştie să trăiască viaţa frumos. Cred că asta ar trebui să învăţăm cu toţii.

CE NU-I PLACE
Nu suport lipsa de corectitudine, de integritate morală, non-valorile pe care le întîlnim la tot pasul. Nu-mi plac oamenii care mint, care înşală, care fură. Nu sunt de acord cu părinţii care se lasă controlaţi de copiii lor, care îi răsfaţă excesiv.


Cum trebuie să se poarte un profesor tânăr la primele lui ore?
Trebuie să fie stăpîn pe sine, bine pregătit şi deschis. Trebuie să comunice eficient, să nu fie dur, dar să stabilească de la început câteva reguli de bază. Nu trebuie să domine, dar nici să se lase dominat de elevi.

Cum sunt elevii de azi?

Sunt rebeli. Este o generaţie mult mai liberă, mai libertină decât celelalte, dar şi mai bine informată. Sunt mult mai deschişi la nou, cer mult mai mult de la profesori care trebuie să aibă informaţii din mail multe domenii. Au nevoie de îndrumare, de sfaturi, de comunicare.


Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite