Slatina: Primăriile, îndemnate să dea tonul la asigurarea locuinţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectura Olt a emis adrese către primării pentru a le determina să asigure imobilele din proprietate şi a solicitat o situaţie exactă a clădirilor. Cele circa 200.000 de locuinţe din judeţ trebuie asigurate până pe 15 iulie, amenda fiind între 100 şi 500 de lei.

Cum termenul limită până la care românii trebuie să încheie poliţa de asigurare obligatorie a locuinţei fără a risca amenzi este 15 iulie, Prefectura Olt a început să emită adrese primăriilor în acest sens. Ieri şi astăzi, administraţiile locale au fost înştiinţate că asigurarea imobilelor aflate în proprietatea consiilor locale împotriva dezastrelor naturale se poate face fără licitaţie. Printr-o altă adresă, prefectura le solicită primarilor să transmită PAID (Pool de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale), societate care gestionează la nivel naţional programul de asigurare, o situaţie exactă a clădirilor.

Asigurare obligatorie: cutremur, alunecări de teren şi inundaţii

„PAID este unicul emitent al poliţei de asigurare, iar preţul asigurării este stabilit prin lege, aşa încât procedura de licitaţie nu ar face decât să întâzie procesul de încheiere a poliţei şi ar atrage pentru primării costuri suplimentare nejustificate”, explică Petre Lupu, directorul cancelariei prefectului, indicaţia dată primăriilor de a evita licitaţiile. Potrivit legii, PAID, societate din care fac parte 13 companii de asigurare, acoperă trei riscuri: cutremurul, alunecările de teren şi inundaţiile. In funcţie de materialul de construcţie, prima obligatorie este de 10 euro sau 20 euro, suma asigurată fiind de 10.000 euro sau 20.000 de euro. Asigurarea nu este obligatorie prin PAID, însă ea trebuie să acopere obligatoriu cele trei riscuri, alte societăţi oferind poliţe facultative, extinse şi pentru incendii, explozie, spargere conductă, furt, etc, cu costuri pe măsura riscurilor acoperite, a suprafeţei locuinţei şi zonei. Însă oamenii trebuie să ştie că nicio altă societate nu poate emite o asigurare care să acopere riscurile catastrofice în limita a 10.000/20.000 euro. Singura entitate abilitată prin Lege să emită poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor este PAID, constituită din Astra, Groupama, Platinum, ABC, Ardaf, Carpatica, Certasig, City Insurance, Credit Europe, Euroins, Generali, Grawe România şi Uniqa.
Celelalte societăţi mari care nu fac parte din PAID au dreptul să încheie asigurări, însă emitentul politei facultative nu are nicio răspundere de a plăti despăgubiri ce nu depăşesc 10.000/20.000 euro pentru daune produse de riscuri catastrofice locuinţei asigurate.
“Nu putem emite poliţe numai pentru acoperirea celor trei riscuri, noi acoperim şi altele. Pentru o protecţie a locuinţei la valoarea reală şi pentru toate riscurile, cei care încheie poliţe obligatorii ar trebui să încheie şi una facultativă. Deocamdată, procentul celor care-şi asigură locuinţa este încă destul de scăzut, sub 10%”, declară Adrian Băloi, director Allianz Ţiriac- Slatina

Asigurare pentru sute de mii de locuinţe

Judeţul Olt număra la ultimul recensământ 185.468 de locuinţe. Toate vor trebui asigurate măcar cu poliţa obligatorie, amenda pentru cei care nu respectă prevederea legală, aplicată de primării, va fi între 100- 500 lei. 


Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite