Slatina: Pornografie lângă Casa Domnului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Constantin Corceagu a fost suspendat din funcţie
Preotul Constantin Corceagu a fost suspendat din funcţie

Un preot din Slatina s-a lăsat fotografiat în ipostaze indecente alături de mai mulţi tineri. Imediat cu au aflat, reprezentanţii Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor l-au suspendat din funcţie pe preotul Constantin Corceagu. Slujitorul domnului riscă excluderea din rândul bisericii.

Constantin Corceagu, de 57 de ani, preotul bisericii Sfântul Nicolae Coastă din Slatina este anchetat de mai marii Episcopiei, în urma unui scandal sexual în care acesta este implicat. Slujitorul domnului a apărut zilele trecute în fotografii împreună cu mai mulţi tineri, în diferite ipostaze indecente. Potrivit reprezentanţilor Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor, majoritatea pozelor sunt făcute în Cancelaria Parohială a bisericii la care slujeşte preotul. “Noi am demarat o anchetă şi urmează ca preotul să fie deferit Consistoriului Eparhial. Deocamdată el a fost suspendat din funcţie şi nu mai are voie să slujească până la definitivarea cercetărilor. Dacă va stabili că este vinovat, riscă pedeapsa maximă, adică va fi caterisit. Am stat de vorbă cu preotul şi crede că este o acţiune rău-voitoare împotriva lui”, a spus Sorin Siluan Cheţe, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor.

Potrivit acestuia, Corceagu a mai avut abateri din punct de vedere administrativ, fiind sancţionat.

Enoriaşii cred că preotul este nevinovat

Zvonurile despre înclinaţiile sexuale ale preotului Corceagu circulă de câţiva ani prin Slatina. Însă acestea nu au fost dovedite cu probe. Bărbatul e preot de 28 de ani, este căsătorit şi are două fete. Contactat telefonic, preotul nu a putut fi găsit pentru a-şi spune punctul de vedere.

Enoriaşii îl apără şi spun că este un bun slujitor al Domnului. “Nu cred că părintele ar fi făcut aşa ceva, îl ştiu demult, îi cunosc şi familia. Este un preot de nota zece şi un om foarte serios. Am mers de multe ori la slujbele lui. Iubeşte foarte mult oamenii şi are o vorbă care te unge la suflet”, a spus Nicolae Giurea, enoriaş. “Ştiam că fratele părintelui Constantin s-ar ocupa cu treburi din astea, nu el. Oricum, cred că pozele sunt făcute de un alt preot care vrea să-i facă rău preotului Corceagu”,  a completat Vasile Mitroi, un alt enoriaş.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite