Slatina: Pompierii donează sânge pentru masa de Paşte a trei familii nevoiaşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania intitulată sugestiv „Pentru oameni, împreună cu ei" se va desfăşura mâine, marţi şi miercuri.

Pompierii olteni au dovedit de fiecare dată, în preajma marilor sărbători religioase, că sunt aproape de cetăţeni nu numai pentru a le salva bunurile sau viaţa, ci şi pentru a le oferi un mic ajutor material. Militarii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt vor desfăşura timp de trei zile, începând de mâine, o campanie de ajutorare a trei familii nevoiaşe din localităţile Slatina, Scorniceşti şi Dobrosloveni. Totodată, de ajutor vor beneficia şi alţi olteni aflaţi în suferinţă, care au nevoie să le fie donat sânge.
 „Întrucât situaţia materială precară nu le permite acestora să sărbătorească cu o masă îmbelşugată Învierea Domnului, noi, 30 de angajaţi ai Inspectoratului, vom desfăşura o campanie de donare de sânge. Cu bonurile valorice pe care le vom primi, le vom cumpăra familiilor nevoiaşe produse pentru masa de Paşte şi, cu sprijinul celorlalte cadre, le vom oferi acestora şi câte 500 lei.  Ne-am gândit la o campanie de donare de sânge pentru a putea veni astfel şi în sprijinul cetăţenilor aflaţi în suferinţă, care au nevoie de sângele pe care noi îl vom dona.”, declară sergent major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite