Slatina: Poliţistul care s-a împuşcat în cap va fi pensionat pe caz de boală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul care l-a operat pe poliţist spune că acesta se poate pensiona
Medicul care l-a operat pe poliţist spune că acesta se poate pensiona

Medicii spun că bărbatul va avea a viaţă normală, dar nu mai poate lucra în poliţie. Colegii săi nu îl pot sancţiona pentru că a venit băut la serviciu.

Adjunctul Postului de Poliţie Brastavăţu, agentul Constantin Gongea are dreptul să se pensioneze pe caz de boală. După ce medicii au reuşit să îi scoată glonţul din cap, bărbatul a rămas fără o parte din creier şi nu vede cu ochiul drept, care îi este scos din orbită. Cu toate acestea, poliţistul se simte bine şi va ajunge acasă în cel mult zece zile. Pacientul a început să vorbească, poate să mănânce şi se simte bine. A fost trasferat de la Terapie Intensivă într-o rezervă a secţiei de neurochirurgie la Spitalului Judeţean de Urgenţă Nr. 1 din Craiova. „Într-o săptămână, cel mult zece zile, îi vom da drumul acasă. Pacientul se simte bine, însă deocamdată nu vede cu ochiul drept. Nu a rămas cu sechele şi va putea duce o viaţă normală, chiar dacă a rămas fără o parte din creier“, a explicat Alexandru Cameniţă, doctorul care l-a operat pe poliţist.
Medicul a mai explicat că agentul nu va mai putea lucra în poliţie, din cauza afecţiunilor de care suferă, de aceea va fi pensionat. „Are dreptul să să fie pensionat pe caz de boală. Nu se poate întoarce în rândul poliţiştilor din cauza problemelor de sănătate şi din cauză că a venit băut la serviciu“, a mai explicat Cameniţă.

Primeşte salariu de la stat

În timp ce poliţistul se află în spital, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) ancheta bate pasul pe loc, dar agentul sinucigaş primeşte în continuare  bani de la stat. „Cercetările au fost suspendate până când agentul de poliţie va ieşi din spital. Până când nu se va lua o decizie în acest caz, el este încă angajatul Inspectoratului“, a spus comisarul Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a IPJ.
Constantin Gongea a urcat băut la volanul maşinii de serviciu, în noaptea de  2 spre trei ianuarie, a accidentat doi pietoni apoi şi-a tras trei gloanţe în cap, cu pistolul din dotare. Agentul a mai venit băut la serviciu şi în luna decembrie a anului trecut şi era cercetat de colegii săi.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite