Slatina: Poliţiştii olteni spun că au reuşit să combată infracţionalitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform statisticilor, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, au reuşit să combată infracţionalitatea mult mai eficient decât în 2009.

Eforturile depuse de oamenii legii au dus la scăderea numărului de infracţiuni în 2010 faţă de anul 2009 cu peste 70 de fapte în cazul infracţionalităţii sesizate, de la 12.516 fapte în anul 2009, la 12.446 fapte în anul 2010. O scădere considerabilă a avut loc şi la infracţiunile contra persoanelor unde s-a înregistrat o scădere cu peste 423 de infracţiuni faţă de anul 2010. „La infracţiunile de omor sesizate se înregistrează un procent de -9 la sută, iar la cele de tentativă de omor -14 la sută”, a precizat comisarul Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Olt.

Infractori prinşi în cooperare cu Interpolul

În 2010, oamenii legii au prins în cooperare cu Biroul Naţional Interpol, 62 de infractori, 14 fiind prinşi pe teritoriul altor ţări. Potrivit datelor poliţiei, prin Biroul Naţional Interpol, s-a reuşit aducerea în ţară şi încarcerarea a 46 persoane urmărite.

Mai multe infracţiuni economico-financiare

De asemenea, în 2010, poliţiştii au combătut criminalitatea economico-financiară cu ajutorul colegilor specializaţi în acest domeniu. S-a constatat, faţă de anul 2009, o creştere a infracţiunilor economico-financiare cu 146 de infracţiuni mai multe ca în anul 2009, respectiv 2.390 în 2010 faţă de 2.244 în 2009. În această perioadă, s-a acţionat pentru descoperirea şi cercetarea faptelor care au creat prejudicii mari ori au avut urmări deosebite. „Au fost efectuate acte premergătoare în 72 lucrări penale complexe de natură economico-financiară, 31 existente la începutul perioadei, 41 înregistrate în cursul perioadei şi 3 dosare restituite şi au fost soluţionate 44 asemenea lucrări, 21 cu trimitere în judecată, 23 cu alte soluţii, iar în 4 dosare s-a propus declinarea competenţei”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a IPJ Olt. 

Realizări în 2010

Printre realizările poliţiştilor în anul 2010 se numără reducerea numărului de ameninţări sesizate cu 68 fapte, de la 545, în anul 2009, la 477, în anul 2010, reducerea cu 46 de fapte a numărului furturilor din autoturisme, de la 185 în anul 2009, la 139, în anul 2010 sau realizarea a 1639 prinderi în flagrant la nivelul judeţului Olt şi 809 în mediul urban, şi 830 în mediul rural.

În ceea ce priveşte siguranţa traficului rutier, numărul accidentelor de circulaţie, grave se menţine la aceleaşi cote ca şi în anul 2010, 160 în anul 2009 comparativ cu 159 în anul 2010.  Au murit 52 de persoane, faţă de 59 în 2009 şi 128 răniţi grav, faţă de 131 în 2009.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite