Slatina: Patru persoane au fost rănite într-un accident la Brâncoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru oameni au ajuns la spital azi-noapte, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit violent, pe raza localităţii Brâncoveni.

Tudorel R., de 32 ani, din comuna doljeană Celaru, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen Golf, în rampă şi pe marcaj cu linie continuă, a efectuat o depăşire. A intrat într-un autoturism marca Fiat, condus regulamentar din sens opus de Tudorel M., de 37 ani, din Izbiceni, au stabilit poliţiştii. În accident au fost răniţi şoferul care circula regulamentar şi alte trei persoane,Vivi-Ramona R., de 31 ani, Viorica L., de 63 ani şi Lidi L., de 66 ani, toţi pasageri în primul autoturism. Victimele au fost transportate la Spitalul Slatina „Conducătorii auto nu se aflau sub influenţa alcoolului. Se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat comisarul-şef Florin Cârstea.
Una dintre maşini era încărcată cu vinete şi ardei, iar în urma impatului acestea s-au împrăştiat pe asfalt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite