Slatina: Părinţii copilului înecat cu un bob de porumb au depus plângere împotriva medicului Cornel Moisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia lui Marius Ciucă, băieţelul de doi ani care a murit pe 16 august la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, după ce s-a înecat cu un bob de porumb îl acuză pe medicul Cornel Moisă de moartea copilului. 

Ştefania şi Costel Ciucă, părinţii băiatului din comuna Cârlogani, şi-au angajat un avocat, iar astăzi au venit la Spitalul Slatina şi au depus plângere la Colegiul Medicilor împotriva medicului Cornel Moisă, care se afla de gardă la Urgenţă când a decedat minorul, dar şi a personalului medical care era de serviciu în acea seară. Familia vrea ca medicul şi asistentele să plătească pentru moartea copilului. “Băiatul  îşi revenise după ce a înghiţit bobul de porumb, a şi plâns în salvare. De ce medicul Cornel Mosă spune că a ajuns în comă la Urgenţe? Cei de la salvare spun că băiatul era bine şi că nu era în comă, respira aproape normal. Atunci, dacă într-adevăr, era în comă, de ce medicul nu l-a trimis imediat la Craiova? La ora nouă, seara, a ieşit şi m-a anunaţat că a murit copilul”, a spus mama copilului mort. Medicul acuzat se apără. "Pacientul a fost adus în comă. S-a făcut tot ce se putea pentru a fi salvat", a spus Cornel Moisă.
 
"Cerem tragerea la răspundere a celor vinovaţi"

Părinţii lui Marius Ciucă au depus plângere şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva personalului medical de la Urgenţe. "Vrem să se facă dreptate şi cerem tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de moartea fiului nostru", a completat tatăl micuţului. Părinţii copilului au fost chemaţi la Parchet, zilele trecute, pentru declaraţii. Potrivit anchetatorilor, urmează ca şi doctorul Cornel Moisă şi personalul medical de la Urgenţă să fie audiaţi. "În cauză se efectuează cercertări sub pentru abuz în serviciu şi ucidere din culpă. Infracţiunile se pedepsec cu închisoarea de până la cinci ani", a declarat procurorul Adrian Aspra, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite