Slatina: Oltenii au stat la coadă pentru „Casa Verde“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de persoane din judeţ au venit la APM Olt să-şi depună dosarul
Zeci de persoane din judeţ au venit la APM Olt să-şi depună dosarul

Astăzi a debutat sesiunea de depunere a proiectelor în cadrul programului Casa Verde 2011, în Olt.

Oltenii au luat cu asalt Agenţia pentru Protecţia Mediului Olt, unii postându-se la uşa instituţiei cu noaptea-n cap, iar alţii chiar de aseară. “Am venit de la Balş pe la cinci jumate şi încă nu am reuşit să intru. Au intrat până acum cei care au venit de ieri. Sper să primesc aprobare să iau şi eu panouri, ca să scap de facturile astea mari”, spune Maria Ivan, pensionară.

Maria Ivan din Balş

Maria Ivan, din Balş

Programul Casa Verde este finanţat de Fondul pentru mediu. Suma alocată judeţului Olt pentru sesiunea din 1 iunie 2011 este de 2.256.698 lei. Oltenii care doresc să-şi instaleze panouri solare trebuie să ştie că se acordă o finanţare nerambursabilă de până la 6.000 lei pentru montarea lor, până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură şi până la 6.000 lei pentru instalaţiile de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere şi silvice.



Documente pentru întocmirea dosarului

Dosarul trebuie să cuprindă o cerere de finanţare nerambursabilă, declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, copie de pe buletinul acestuia, extras de carte funciară, copia cărţii funciare, autorizaţie de construire emisă solicitantului, certificat de atestare fiscală privind plata obligaţiilor la bugetul local, adeverinţă privind existenţa contului bancar şi un plic pe care se va completa numele şi adresa solicitantului.

Coadă la APM Olt
Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite