Slatina: Olivia Torcea - A luat patru premii la un singur concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olivia Torcea
Olivia Torcea

Îi place să călătorească şi visează să ajungă în Alpi. Până atunci câştigă competiţii de geografie şi învaţă să cânte la chitară melodii country.

Filmele documentare, atlasele, enciclopediile sau alte cărţi de geografie îi sunt cele mai bune prietene. A călătorit mult prin ţară şi a învăţat să aprecieze frumuseţile fiecărui loc şi ar vrea să lucreze în domeniul turismului. „Îmi place mult geografia şi am descoperit multe locuri frumoase din ţară în călătoriile pe care le-am făcut cu familia mea. Aş vrea un job în turism sau în cercetarea zonelor geografice“, a spus Olivia Torcea.Dar până să ajungă să lucreze, Olivia câştigă concursurile de geografie. La ultimul concurs a obţinut patru premii.

„Vreau să ajung în Londra şi în Egipt“

„Am participat la toate secţiunile concursului şi am obţinut două premii I, un premiu II şi un premiu III. Concursul s-a numit «Un ecosistem: gândim local şi acţionăm global», iar unul din premiile I l-am obţinut la secţiunea desen. Am desenat o pădure incendiată cu copaci care plâng“, a explicat Olivia.
Ar vrea ca toţi oamenii să înţeleagă că este important să protejeze natura. De câte ori merge în călătorii, fotografiază gunoaiele aruncate de turişti pe marginea râurilor, pe drumuri sau în păduri. „Pe unde mergi, vezi numai gunoaie. Nu suntem civilizaţi, nu ştim să protejăm natura. Oamenii aruncă peste tot PET-uri, cutii de bere sau alte ambalaje. Avem o ţară foarte frumoasă, dar nu ştim să o apreciem“, a spus eleva.

Visează să ajungă în Londra şi în Egipt şi citeşte mult despre aceste locuri. „Dacă ar fi să fac un top al locurilor pe care vreau să le vizitez, pe primul loc ar fi Londra, pentru că îmi plac clădirile vechi, monumentele, muzeele. O altă destinaţie ar fi Egiptul şi apoi zona Alpilor“, a spus Olivia.

Îi place să cânte la chitară cu sora ei

Pe lângă geografie, tinerei îi plac şi melodiile country. Are o colecţie de CD-uri cu muzică şi vrea să înveţe să cânte la chitară, împreună cu sora ei.
„Am descoperit acest gen de muzică de la sora mea. Ea asculta mult Taylor Swift. Mi-a plăcut şi mie şi am căutat şi alţi interpreţi de country. Acum am multe CD-uri şi ne-am cumpărat şi o chitară şi vrem să luăm câteva cursuri. Ne place să cântăm şi dacă vom învăţa, vom putea aborda şi alte genuri de muzică. Eu aş vrea să cânt şi melodiile formaţiei Compact“, a spus Olivia.

În această iarnă şi-a propus să înveţe şi să schieze. „Am hotărât împreună cu familia să mergem la schi. Nu ştim să schiem, dar ar fi drăguţ să facem lucrul acesta împreună. Cred că ne vom distra şi vom face şi ceva util în acelaşi timp“, a explicat Olivia. Îşi doreşte acum să urmeze un liceu cu profil filologie-bilingv pentru că este pasionată de limbi străine. Citeşte cărţi de aventuri şi are toate volumele din seria Twilight şi Harry Potter.

ce-i place
În timpul liber ascultă muzică şi citeşte cărţi de aventuri. Desenează peisaje şi clădiri vechi şi nu suportă să stea într-un singur loc. Vrea să călătorească mult, să vadă toată ţara şi multe alte locuri din lume.
ce nu-i place
Nu suportă minciuna, falsitatea, răutăţile oamenilor. O deranjează gunoaiele pe care unii le aruncă peste tot şi faptul că încă nu am ajuns să înţelegem civilizaţia. Nu se simte bine când mănâncă mult.

întrebări şi răspunsuri
Care este cea mai frumoasă zonă de la noi din ţară?
O.T.: Nu pot să aleg doar una, sunt multe frumoase. Zona Moldovei, Maramureşul, depresiunea Transilvaniei, platoul Bucegilor, Delta Dunării. Toate acestea trebuie vizitate şi apreciate de noi toţi.
De ce crezi că nu se face turism în România?
O.T.: Pentru că nu se alocă fonduri şi oamenii cu bani nu sunt interesaţi să investească în turism. Nici turiştii şi nici cei care ar trebui să se ocupe de asta nu ştiu cum să se poarte. Unii se poartă urât cu cei care vin să viziteze, iar turiştii fac mizerie şi nu protejează natura.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite