Slatina: Unul dintre bebeluşii născuţi pe 1 Decembrie va fi abandonat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariana State spune că îşi abandonează copilul pentru binele lui
Mariana State spune că îşi abandonează copilul pentru binele lui

Mama copilului vrea să îl lase în grija statului pentru că nu are cu ce să îl crească.

Mariana State, de 33 de ani, din comuna Icoana, s-a hotărât să renunţe la fetiţa pe care a adus-o pe lume pe 1 Decembrie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, pentru că nu are cu ce să o îngrijească, spunea ea. Femeia de 33 de ani, povesteşte că tatăl micuţei, Nicolae Cărămizaru, din aceeaşi localitate, a părăsit-o fără niciun motiv şi nu a vrut să vină nici la spital să îşi recunoască copilul. “Acum locuiesc cu mama mea, care e oarbă, şi cu fratele meu. Avem şobolani, mizerie, nu avem căldură, e vai de noi. Trăim toţi din pensia mamei şi din ce mai strângem eu şi fratele când mergem cu ziua pe la săteni. Cu ce să cresc copilul dacă nu am nici eu ce să mănânc. Aşa, îl dau la stat, că acolo e bine îngrijit. Îmi pare rău de fetiţă de mi se rupe sufletul, că e copilul meu, dar ce să fac? Dacă ţin fata lângă mine, mai mult o chinui”, spune Mariana.

Femia mărturiseşte că mai are un băieţel de patru ani, Florin Cristian State, care a rămas la fostul ei iubit. ”Eu am crescut fără tată de la vârsta de un an, ştiu cât e de greu fără unul dintre părinţi. Poate se găseşte o familie cu suflet mare să o înfieze, ar fi şi mai bine aşa”, mai spune ea.

“Încercăm să o convingem să păstreze copilul”

Medicii spun că fetiţa care s-a născut cu o greutate de 2.900 kg este perfect sănătoasă. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt au demarat o anchetă în acest caz. “O vom consilia pe mămică. Încercăm să o facem să se răzgândească şi să păstreze copilul pentru că e mai bine aşa. Dacă nu vrea, vom da bebeluşul la un asistent maternal, sau dacă, mama e de acord, vom demara procedurile pentru a fi dat spre adopţie”, a explicat Emil Moţ, directorul DGASPC Olt. Potrivit acestuia, numărul copiilor abandonaţi este în creştere în judeţul Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite