Slatina: Nicolae Sulger, învăţătorul care cântă în Corul Millennium

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrează ca învăţător de mai bine de 30 de ani
Lucrează ca învăţător de mai bine de 30 de ani

Lucrează ca învăţător de mai bine de 30 de ani. Spune că a adus programul step by step în judeţ în urmă cu 12 ani. Cântă în Corul Millennium din anul 2002.

A ales să lucreze în învăţământ din dragoste pentru copii. După ce a absolvit Liceul Pedagogic din Slatina, şi-a început cariera de învăţător. „Deşi pare ciudat pentru un bărbat, mie mi-au plăcut şi îmi plac în continuare copiii şi să lucrez cu ei. Mă simt tânăr în preajma lor. Cei mici sunt suflete curate şi sincere, e mult mai frumos să lucrezi cu ei, şi mult mai dificil cu adulţii“, spune Nicolae Sulger. S-a dedicat întrutotul meseriei sale şi a realizat lucruri importante de-a lungul carierei sale, cu care se mândreşte acum. „Eu am adus alternativa educaţională la noi în judeţ în 1998, pentru ca oamenii să poată alege. Părinţii sunt interesaţi de programul step by step. Copiii stau la şcoală de la 8 dimineaţa până la 4 după-amiaza. Numa Colegiul Naţional Vocaţional Nicolae Titulescu şi o şcoală din Caracal au acest program“, explică Nicolae.

A învăţat să cânte la acordeon în copilărie

Rezultatele muncii sale s-au văzut, iar răsplata pentru eforturile depuse nu s-a lăsat aşteptată prea mult. Din 1998 ocupă funcţia de director adjunct al Colegiului Nicolae Titulescu din Slatina.
Deşi petrece foarte mult timp în şcoală, învăţătorul, acum profesor de învăţământ primar, nu a uitat de marea lui pasiune, muzica. „Cânt din clasa a III-a la acordeon. Primarul din Osica de Sus, Nelu Ciocan m-a învăţat primele cântece la acest instrument. Cu vocea am început să cânt în liceu, făcând parte din cor. Din 2002 fac parte din Corul Millennium“, spune Nicolae Sulger. Nu are multe planuri de viitor, însă crede că mai are multe de oferit şi pe plan profesional dar şi în muzică. Regretă însă că muzica corală nu este apreciată de oameni la justa ei valoare. „Nivelul de cultură al Slatinei ar trebui să fie altul“, încheie Nicolae Sulger.



Profil
NĂSCUT. 17 februarie 1957, comuna Osica de Sus, judeţul Olt
STUDII. Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Piteşti
FAMILIE. Căsătorit, are doi copii şi o nepoţică

Întrebări şi răspunsuri
•• Ce diferenţe sesizaţi între generaţiile vechi de copii şi cei din ziua de azi?
N.S.: Sunt mari diferenţe. Cei din ziua de azi sunt mai informaţi, mai precoce. Şi tehnologia a avansat, iar internetul le oferă o mână de ajutor. Eu de exemplu am văzut video pentru prima oară în 1990, iar să lucrez pe calculator am învăţat de la elevii mei.

•• Cum reuşiţi să vă împărţiţi între meseria de profesor, funcţia de director şi pasiunea pentru muzică?
N.S.: Cred că Dumnezeu mă ajută să fiu sănătos şi să le pot face pe toate. Atunci când mi s-a propus să intru în Corul Millennium, nu ştiam ce să fac pentru că mi-era frică că nu o să mă descurc cu timpul, dar nu am deloc probleme. Stau şi 12 ore în şcoală, jumătate din timp îl petrec la clasă, cu elevii mei, iar în restul orelor mă ocup de atribuţiile funcţiei de conducere. Mă străduiesc să ajung şi la repetiţii.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite