Slatina: Moş Crăciun a adus daruri de la Crucea Roşie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Micuţii din familii nevoiaşe s-au bucurat de darul bogat primit de la Moş Crăciun. foto: virgil lăpădatu
Micuţii din familii nevoiaşe s-au bucurat de darul bogat primit de la Moş Crăciun. foto: virgil lăpădatu

În cadrul proiectului „Cumpără şi dăruieşte! Ajută o familie de sărbători!“, Crucea Roşie Slatina şi televiziunea AXN au adus daruri copiilor nevoiaşi din Olt.

Îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, unii dintre ei chiar în costume populare, 100 de prichindei din întreg judeţul Olt s-au adunat aseară în sala de festivităţi a Colegiului Naţional Vocaţional Nicolae Titulescu din Slatina, pentru a-l colinda pe Moş Crăciun de la Crucea Roşie. „În cadrul acestei acţiuni, 100 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani care provin din familii nevoiaşe din judeţul Olt, aflate în evidenţele noastre, au primit jucării şi alimente pentru a petrece sărbătorile de iarnă aşa cum se cuvine. Copiii au pregătit şi o serbare cu poezii, scenete şi colinde“, a spus Simona Capisizu, directoarea Crucii Roşii, filiala Slatina.

„Am primit jucării, mâncare şi multe dulciuri“

Copiii însoţiţi de doamnele învăţătoare sau de părinţi s-au aşezat frumos în sală şi au aşteptat cuminţi să le vină rândul. Emoţiile i-au năpădit pe unii dintre ei şi au uitat poeziile pregătite cu mult timp înainte. „A venit Moşul!!“, strigau copiii, pe al căror chip se citea bucuria. Pentru mulţi dintre ei a fost pentru prima dată când l-au aşteptat pe Moş Crăciun,iar acesta a venit cu sacul plin.
Sala s-a umplut repede de micuţi, iar atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă s-a creat de cum au urcat primii vestitori ai Crăciunului pe scenă. Fie că au recitat poezii, fie că au fost pentru câteva momente mici actori în scenetele pregătite cu doamnele învăţătoare, cu toţii au primit de la Moş Crăciun cadourile mult dorite.
„Am cântat colinde şi am primit multe cadouri de la Moş Crăciun: jucării, mâncare şi multe dulciuri. A fost bogat Moşul anul ăsta“, a spus Mihaela Ciucă, de 7 ani, din comuna Crâmpoia, judeţul Olt. „Ia uitaţi, doamna, ce multe am primit!“, spunea un băieţel, după ce s-a uitat în punga de la Moş Crăciun.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite