Slatina: Mihaela Diana Bădoi, premianta care vrea o carieră în televiziune
0
Este elevă în clasa a V-a la Şcoala Constantin Brâncoveanu şi este premiantă la limba franceză, română şi matematică. A participat la multe concursuri naţionale şi locale unde a obţinut numai rezultate de top.
Este elevă în clasa a V-a la Şcoala Constantin Brâncoveanu din Slatina şi are două mari pasiuni, limba franceză şi limba română. Dragostea pentru aceste două materii i-a fost insuflată de dascălii săi, de la care a moştenit talentul şi devotamentul faţă de învăţătură. A participat la primul său concurs încă din clasa întâi, la matematică, unde a obţinut primul loc, iar de atunci a adunat în palmaresul său zeci de premii obţinute la competiţiile naţionale şi locale. Îşi doreşte foarte mult să fie la fel de bună la toate materiile. Chiar dacă este foarte tânără, Diana, are de pe acum un program foarte încărcat „Îmi plac toate materiile, dar perferatele mele sunt româna, franceza şi matematică. Vreau să învăţ cât mai multe, iar pentru acest lucru mă pregătesc şi după ore. În fiecare miercuri merg la Cercul de Matematică Aplicată, iar după aceea învăţ despre Cultura şi Civilizaţia Engleză în cadrul Palatului Copiilor din Slatina. Îmi place foarte mult să învăţ lucruri noi”, ne-a mărturisit Diana.
O elevă foarte talentată
Pe lângă aceste pasiuni, Diana îndrăgeşte foarte mult teatrul şi desenul. În fiecare săptămână merge la repetiţii alături de trupa de teatru a Şcolii Constantin Brâncoveanu, unde joacă în piesa „Domnul Goe”, de I.L. Caragiale. Când are timp liber la dispoziţie face felicitări de Crăciun pe care le pictează şi le concepe singură. O altă ocupaţie este poezia şi compunerea. Are un carneţel cu peste 100 de compuneri. „Mă relaxez atunci când scriu poezii şi compuneri. În ultima vreme am scris foarte multe poezii de sezon, despre toamnă şi de abia aştept să vină iarna să o aştern în versuri”, a spus talentata elevă. Printre cele mai bune performanţe ale Dianei se numără primul loc, cu maximul de puncte, obţinut anul trecut la concursul „Micul matematician” şi un alt premiu întâi la limba franceză la „Cangurul Lingvist”. Anul acesta Diana a ocupat primul loc la concursul de limba română „Evaluarea în Educaţie”, iar în urmă cu câteva zile a participat la ediţia 2010 a concursului „Cangurul Lingvist”
Vrea să devină prezentatoare de ştiri
Îşi doreşte ca în viitor să devină profesoară şi să-i înveţe pe copii limba română sau franceză. O altă meserie pe care vrea s-o practice este televiziunea. Vrea să devină prezentatoare de ştiri şi are ca model chiar o prezentatoare de ştiri din Slatina. „Televiziunea mi se pare un domeniu foarte interesant. Din televiziune îmi place foarte mult de o prezentatoare locală. Este foarte talentată şi nu se încurcă niciodată.”, a spus Diana.
Profil:
Născută: 30 septembrie 2010, Slatina
Studii: Elevă în clasa a V-a, Şcoala Constantin Brâncoveanu
Idealuri îşi doreşte o cariară în televiziune
Întrebări:
Ce materie îndrăgeşti cel mai mult?
M.D.B. Dintre toate materiile, cel mai mult îmi place limba franceză. Pentru că pronunţ litera «R» mai accentuat, am un accent foarte apropiat de cel al francezilor. Este o limbă uşoară cu o pronunţie foarte frumoasă pe care eu o învăţ din plăcere.
Care este vedeta preferată?
M.D.B. Ar fi foarte mulţi. Miley Cirus este una din vedetele mele preferate, dar cel mai mult îmi place de Nicholas Cage. Este actorul meu preferat şi i-am văzut aproape toate filmele. Mi-aş dori foarte mult să am un autograf de la el.
Ce-i place
Ador călătoriile împreună cu familia la mare sau la munte. Îmi place să mă plimb cu bicicleta sau cu rolele şi să merg la joacă cu copiii. Îmi place să citesc, să mă joc la calculator şi să compun. În weekend îmi place să merg la ţară şi să mă joc cu cei doi căţei.
Ce nu-i place
Nu pot să înţeleg oamenii violenţi care cred că totul se rezolvă cu ajutorul forţei. Nu-mi place gălăgia şi copiii gălăgioşi, nepoliticoşi sau needucaţi. Nu-mi plac oamenii care chinuie animalele.