Slatina: Medici şi asistente de la Spital şi Ambulanţă, audiaţi de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ancheta continuă în cazul lui Ionuţ Alberto Buşcă, băiatul de doi ani şi nouă luni, din Brebeni, care a murit pe 21 iulie după ce a înghiţit un balon. 

Poliţiştii i-au audiat pe părinţii şi bunicii copilului, dar şi pe medicii şi asitentele de la Spitalul Slatina şi Ambulanţa Olt care s-au opcupat de copil.  “Dosarul se află tot la poliţie. Au fost audiaţi martorii, rudele copilului şi personalul medical care a fost implicat în acest caz. În prezent aşteptăm raportul medico-legal, urmând ca după ce îl vom primi să trimitem dosarul la Parchet, cu propuneri legale”, a explicat comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Conducerea spitalului nu face anchetă

Rudele copilului mort au depus plângere împotriva medicilor de la Spitalul Slatina, dar şi a celor de la Ambulanţă. Ei acuză că echipajul de pe salvare ar fi ajuns târziu, iar doctorii de la Urgenţe nu ar fi intervenit la timp pentru a-l salva pe micuţ. „Îi vom da în judecată pentru că ne-au nenorocit. Ne-au luat tot ce aveam mai scump. De ce nu ne-au salvat copilul? Nu vom lăsa lucrurile aşa! Vrem ca cei vinovaţi să plătească! Nepoţelul meu putea fi salvat”, a spus Alexe Buşcă, bunicul micuţului.
Conducerea Spitalului Slatina nu cercetează cazul. “Nu facem nicio anchetă”, a spus medicul Romeo Stănculescu, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale. 
Alexe Buşcă, bunicul minorului le acuză de moartea acestuia şi pe nora sa, Mihaela Buşcă şi pe o prietenă a acesteia, Luminiţa Goran. “Copiii nu trebuiau lăsaţi nesupravegheaţi. Am depus plângere împotriva lor la Parchet şi vreau să se facă dreptate. Altfel îmi voi face dreptate singur”, a mai spus Buşcă.
Ionuţ Alberto Buşcă se juca împreună cu alţi doi copii, când a înghiţit un balon. Micuţul nu a mai putut să respire şi a leşinat. A ajuns la spital în stop cardio-respirator şi, în ciuda manevrelor de resuscitare, copilul nu a mai putut fi salvat. Medicii auzaţi spun că au făcut tot ce se putea pentru a salva copilul.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite