Slatina: Marius Şerban vrea să devină cel mai bun atlet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a înscris la atletism în urmă cu patru ani, iar în prezent este cel mai bun tânăr sportiv din Slatina. Îşi doreşte ca în viitor să devină cel campion naţional.

I-a plăcut să facă sport încă de mic pentru a-şi menţine condiţia fizică. Obişnuia să alerge  mult, până într-o zi când un antrenor de atletism l-a remarcat şi i-a oferit şansa de a practica acest sport. S-a înscris la Liceul cu Program Sportiv Slatina, iar după numai două luni a reuşit să se claseze pe locul cinci la Campionatul Naţional. „Am început pe maidan, dacă pot să spun aşa. Alergam la stadion, când într-o zi am fost văzut de antrenorul Daniel Bărbuţi, cel care mă pregăteşte pentru campionate. M-a chemat la el şi m-a supus la nişte probe de alergare. M-am înscris la secţia de atletism din cadrul Liceului cu Program Sportiv Slatina. Părinţii mei nu prea au fost de acord când le-am spus. Au zis că n-o să am timp şi de şcoală, şi de antrenament. După două luni am câştigat locul cinci la proba de 200 de metri”, povesteşte Marius Şerban.
Deşi iubea foarte mult acest sport, la aproape opt luni de când a început să-l practice a fost pe punctul de a renunţa. „Aveam un program foarte încărcat. Nu prea mai aveam timp pentru şcoală. Nu am putut însă să renunţ şi am continuat să merg mai departe”, mai spune tânărul.

Locul I pe ţară

La nici un an de când a devenit atlet, Marius a reuşit să obţină locul I pe ţară la proba 60 de metri plat. Au urmat apoi numeroase competiţii şi tot atâtea medalii câştigate. „Până în prezent am obţinut 13 medalii numai la Campionatele Naţionale. Îmi doresc să obţin mult mia multe şi să merg mai departe cu acest sport”, mărturiseşte tânărul atlet.
Se pregăteşte zilnic, iar în perioada campionatelor se antrenează chiar şi de două ori pe zi. 
Visează ca peste câţiva ani să devină cel mai bun atlet din România. „Ce mai grea probă de până acum mi s-a părut cea de 400 de metri. Dar cu multă muncă şi răbdare, m-am descurcat bine şi am obţinut un loc acceptabil. Trebuie să recunosc că această probă este cea mai grea din atletism”, dezvăluie Marius.

„Mi-aş dori să devin antrenor”

Tânărul nu neglijează nici şcoala. Este elev în clasa a XII-a şi se află printre cei mai buni din clasă. Îşi doreşte ca după terminarea liceului să urmeze o facultate de sport pentru  a putea continua cu atletismul. „Vreau să fiu antrenor de atletism pentru ca să mă bucur şi eu de copiii mei aşa cum se bucură acum domnul antrenor Daniel Bărbuţi de noi. Vreau să spun că în mare parte performanţa noastră i se datorează lui. Şi noi ne pregătim destul de mult, dar fără el nu am fi reuşit”, spune atletul.
El s-a întors de doar câteva zile de la Campionatul Naţional pentru Tineret, unde a căştigat medalia de aur la proba de ştafetă 4x100 de metri. „Am câştigat această medalie împreună cu colegii mei, Alexandru Abagiu, Cristian Dincă şi Cătălin Postelnicu, şi sunt foarte mulţumit”, a mai spus Marius.


Profil
Născut. 9 iunie 1992 Slatina
Studii. Liceul cu Program Sportiv Slatina
Hobi. Înotul

Ce-i place
Să petrec timpul liber cu familia, prietenii şi să înot. Dar nu prea am foarte mult timp liber pentru că mi-l dedic sportului.

Ce nu-i place
Fotbalul. Nu suport oamenii care au mai multe feţe şi detest să pierd timpul în faţa televizorului. Nu îmi place să am o viaţă monotonă.

Întrebări şi răspunsuri
Cum este acest sport pe care îl practici?

E foarte greu din punct de vedere al muncii pe care o depunem. Efortul este mare, iar condiţiile în care ne antrenăm sunt destul de grele, pentru că deocamdată nu avem un stadion unde să ne putem antrena. Am noroc că părinţii mei, deşi la început nu au fost de acord, acum mă susţin şi sunt alături de mine.

Ce sfaturi le dai celor care vor să devină atleţi?

Ca să practici acest sport îţi trebuie un psihic de fier şi multă voinţă. Dacă au aceste două lucruri se pot apuca de atletism. Dcaă le place să alerge, sfatul meu este să practice acest sport pentru că aduce numai beneficii. Pe lângă faptul că este un sport frumos, ajută foarte mult organismul, este sănătos. 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite