Slatina: Marian Neacşa vrea să joace fotbal la Real Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian joacă fotbal de un an
Marian joacă fotbal de un an

Nu avea nici doi ani atunci când a început să dea cu piciorul în minge. A spart multe geamuri în copilărie şi a uzat multe mingi.

Odată cu trecerea timpului pasiunea sa pentru sportul rege a crescut, iar în urmă cu un an a decis să se perfecţioneze în acest domeniu. „M-am înscris la fotbal, la domnul profesor Iulian Pârvulescu acum aproape un an. Mi-a plăcut de mic să mă joc cu mingea, şi am vrut să urmez nişte cursuri pentru a învăţa mai multe“, povesteşte Marian Neacşa. A desluşit repede tainele fotbalului, iar acum joacă pe post de atacant. Marian îşi aduce aminte cu emoţie de primul meci de fotbal. „Am avut mari emoţii, dar odată ce am început să joc, m-am concentrat numai la asta şi am uitat de ele. Atunci echipa mea a bătut cu 6-0“, îşi aminteşte băiatul. Merge la antrenamente chiar şi de patru ori pe săptămână, dacă timpul îi permite.

Cântă la pian de trei ani

A dat zeci de goluri, iar acum îşi face planuri pentru viitor. Tânărul fotbalist visează să ajunge, pentru început la Universitatea Craiova, care este echipa lui favorită. Cea mai mare dorinţă a sa este însă să joace la Real Madrid. „Iubesc fotbalul şi vreau să practic şi în viitor. Îmi doresc să joc la Universitatea Craiova, iar apoi la Real Madrid. Ştiu că trebuie să muncesc mult pentru a ajunge acolo dar voi face tot posibilul pentru a-mi atinge obiectivul“, explică Marian.
Fotbalul nu este însă singura sa pasiune. Din clasa I, Marian studiază pianul la Şcoala de Muzică de la Colegiul Nicolae Titulescu. „Mereu mi-am dorit să fac şi altceva în afară de a merge la şcoală. Mi-a plăcut cel mai mult pianul dintre instrumentele muzicale şi am vrut să învăţ să cânt la el. Doamna profesoară Victoria Brăileanu m-a ajutat să-mi descopăr pasiunea pentru muzică şi să-mi cultiv talentul“, spune băiatul.

Este ambiţios şi rapid

Este un băiat ambiţios, motiv pentru care îşi organizează timpul destul de bine, şi se descurcă şi cu şcoala, şi cu fotbalul şi cu pianul. „Sunt destul de organizat, ambiţios şi rapid, iar dacă vreau să-mi iasă un lucru fac tot posibilul pentru asta. Am timp pentru toate, nu mă plâng“, spune Marian. Dacă atunci când era mic spunea că vrea să se facă euromiliardar, acum spune fără să stea pe gânduri că vrea să devină fotbalist. „Îmi doresc să joc fotbal ca Florin Costea sau de ce nu ca Zlatan Ibrahimovic. Vreau să ajung foarte cunoscut şi să câştig şi bani din fotbal“, explică Marian Neacşa.




Profil
NĂSCUT. 4 august 2000, Slatina
STUDII. Elev în clasa a III-a la Colegiul Naţional Vocaţional Nicolae Titulescu din Slatina
FAMILIE. Are două surori


Ce-i place
•• „Iubesc fotbalul. Îmi place să cânt la pian. Îmi place şcoala, mai ales matematica, limba engleză şi limba română. Apreciez copiii cuminţi, care nu vorbesc urât şi cei altruişti“.

Ce nu-i place
•• „Să iau note mici la şcoală. Nu-mi plac jocurile de fete. Nu-mi place să mă joc cu copiii care înjură şi care nu se poartă frumos şi nu-i ajută pe semenii lor“.

Întrebări şi răspunsuri
•• De ce calităţi are nevoie un tânăr care vrea să ajungă fotbalist?
M.N.: În primul rând trebuie să îi placă foarte mult să facă sport, să fie o fire sportivă. Trebuie să facă foarte multă mişcare şi să fie rapid. De asemenea este foarte important să-i placă ceea ce face, să fie perseverent şi să-şi dorească să ajungă un fotbalist bun. Numai aşa poţi reuşii într-un sport, inclusiv în fotbal.

•• Îţi place mai mult fotbalul sau pianul?
M.N.: Şi la fotbal şi la pian m-am înscris pentru că mi-a plăcut. Deocamdată am timp să le fac pe amândouă, dar dacă voi fi nevoit să aleg dintre cele două activităţi voi alege fotbalul. Îmi doresc foarte mult să ajung un fotbalist cunoscut. Îmi place şi pianul, dar mai mult fotbalul.





Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite