Slatina: Maria Coşereanu îi educă pe copiii aluminiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iubeşte florile şi se relaxează mergând în pelerinaje
Iubeşte florile şi se relaxează mergând în pelerinaje

Lucrează de peste 30 de ani în învăţământ, iar 21 ani din carieră şi i-a petrecut la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 1 din Slatina. Iubeşte florile şi se relaxează mergând în pelerinaje.

Fire modestă căreia nu-i place lauda de sine, educatoarea a vorbit cu greu despre activitatea sa în învăţământul oltean. Şi-a dorit să devină educatoare pentru că i-au plăcut dintotdeauna copiii. Părinţii au fost cei care i-au trasat întâi linia carierei, însă nu foarte târziu a realizat şi ea că meseria aceasta i se potriveşte ca o mânuşă. „Am fost o fire blândă dintotdeauna şi, în acele vremuri, mama şi cu tatăl meu au considerat că asta e cea mai potrivită meserie pentru o fată în general, şi pentru mine în special. Am dat la Liceul Pedagogic, la secţia educatoare, iar imediat după liceu m-am angajat“, îşi aminteşte Maria Coşereanu. La începutul carierei a predat la o grădiniţă din comuna Corbu, iar cărările vieţii au purtat-o la Slatina. Este educatoare de 21 ani la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 1 din Slatina, fostul Cămin al Uzinei. A învăţat cum să ţină lingura în mână sau să recunoască literele aproape zece generaţii de copii. „Este o adevărată plăcere să lucrezi cu cei mici. Pot spune că mai multă muncă este cu părinţii lor, decât cu copiii. Copiii din generaţiile din urmă cu câţiva ani erau mai disciplinaţi, iar familiile erau mai preocupate de educaţia lor“, explică educatoarea.

Îi învaţă să mănânce şi să citească

Cu răbdare multă şi blândeţe desfăşoară cu cei mici activităţi de tot soiul, educatoarea le preferă însă pe cele matematice şi sportive. Are o meserie dificilă, iar cele mai mari greutăţi le întâmpină în relaţia cu copiii de la grupa mică. La nici trei ani mulţi dintre ei nu cunosc tacâmurile, nu ştiu să mănânce singuri sau să vorbească pe înţeles. „Am avut un copilaş care nu cunoştea lingura, i-am dat şi să mănânce. Din acest motiv, în general la grupa mică ne axăm pe deprinderi, iar la grupa mare ne şcolarizăm. Cei mai inteligenţi dintre copii pot învăţa şi să citească, iar cei mulţi, la plecarea din cămin ştiu să recunoască literele“, povesteşte Maria. Nu a regretat niciodată că a ales această profesie şi nu s-a gândit vreodată să facă altceva. Crede şi acum după 31 de ani de carieră că este meseria care i se potriveşte cel mai bine, iar satisfacţiile nu întârzie să apară. Pentru Maria cea mai mare bucurie este reîntâlnirea cu foştii ei discipoli, care nu o uită şi îi mulţumesc pentru ceea ce a făcut pentru ei. Are un job solicitant şi caută să se relaxeze făcând diverse lucruri. Are grijă de florile din apartament, care au un loc special în inima ei. Fire credincioasă, Maria merge în pelerinaje ori de câte ori are ocazia.


PROFIL
NĂSCUTĂ. 27 noiembrie 1960, comuna Tătuleşti, judeţul Olt
STUDII. Liceul Pedagogic Slatina
FAMILIE. Văduvă, are doi copii şi un nepoţel

Ce-i place
•• Îşi iubeşte meseria şi adoră copiii. Apreciază oamenii sinceri, dreptatea, adevărul. Îi plac florile iar în timpul liber se relaxează mergând în excursii sau pelerinaje.

Ce nu-i place
•• Tot ce e negativ. Nu suportă minciuna şi detestă vocabularul murdar al oamenilor. Nu-i place să fie înconjurată de oameni falşi, cu intenţii ascunse sau de persoane fără bun simţ.

Întrebări şi răspunsuri
•• Cum trebuie să fie un bun dascăl?
M.C.: Pe un cadru didactic care poate fi dat ca exemplu trebuie să-l caracterizeze dragostea faţă de copii. Răbdarea multă şi blândeţea îl apropie pe un educator, învăţător sau profesor de copiii lui. Totodată trebuie să fie înţelegător şi să lase problemele de acasă la uşă atunci când intră în sala de clasă.

•• Ce sfat le daţi tinerilor care vor să lucreze în învăţământ?
M.C.: Consider că atunci când îţi place cu adevărat un lucru sau iubeşti ceea ce faci totul ar trebui să funcţioneze bine. Deci, dacă iubesc această meserie, dacă iubesc copiii nu trebuie să se gândească la problemele care sunt acum în învăţământ, salariile mici sau celelalte. Până la urmă o persoană bine organizată poate să facă şi altceva pentru a-şi completa venitul.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite