Slatina: Lebedele de pe Olt, lăsate pradă infractorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Olt sunt singurii care supraveghează păsările. Hoţii riscă amenzi de până la 60.000 lei.

Lebedele de la Podul Olt reprezintă o atracţie pentru toţi cei care trec prin zonă. Cele câteva sute de exemplare sunt însă lăsate în voia sorţii de autorităţi. Unii dintre pescarii întâlniţi ieri pe malul Oltului spun că păsările sunt prinse cu setcile de rromi sau chiar de colegi de-ai lor.
„Aceste lebede sunt o splendoare, sunt extraordinar de frumoase! Opresc maşinile, se uită oamenii la ele şi se minunează. Iarna nu prea au ce să mănânce, ar trebui să aibă cineva grijă de ele să le hrănească. Ar fi mare păcat să se piardă. Am auzit că ţiganii le mai prind cu plasele“, spune Ion Scafecea, de 55 de ani, pescar.

Niciun hoţ nu a fost prins

Cu toate acestea, singurii care trec din când în când pe la Podul Olt să vadă ce fac lebedele sunt specialiştii de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Olt. „Le vizităm periodic, pentru că este păcat să le lăsăm nesupravegheate. Nu am dat nicio sancţiune, pentru că nu avem această competenţă. Cei care sunt prinşi la furat riscă amenzi cuprinse între 30.000 şi 60.000 lei“, a spus Daniela Bălşanu, purtătoarea de cuvânt a APM.
În ciuda avertismentelor pescarilor, niciun hoţ de lebede nu a fost prins până acum. Poliţia Comunitară spune că nu are atribuţii în acest domeniu, iar jandarmii şi poliţiştii nu au depistat oameni care fură aceste păsări. Slătinenii care admiră exemplarele de la Podul Olt sunt de părere că instituţiile ar trebui să se implice pentru a salva lebedele din mâinile hoţilor. „Sunt foarte multe lebede pe Olt şi sunt atât de frumoase! Dar parcă s-au cam împuţinat. Păcat că pun setcile şi le prind pescarii. În loc să avem grijă de ele, să le hrănim, le lăsăm pradă hoţilor“, spune cu părere de rău Marin Marin, de 65 de ani, pescar din Slatina. Pe lacul de acumulare de la Podul Olt sunt 250 de lebede de iarnă, de vară şi lebede mici.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite