Slatina: Italianul Davide a cerut scuze familiei bărbatului împuşcat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marin Cârstea era prieten bun şi cu italianul Davide şi cu Marius Stanciu
Marin Cârstea era prieten bun şi cu italianul Davide şi cu Marius Stanciu

Italianul Davide prietenul lui Marin Cârstea, bărbatul împuşcat în abdomen de Marius Stanciu, care a fost martor la crima produsă marţi seara, a cerut scuze familiei lui victimei.

Familia lui Marin a primit  un telefon din partea italianului care le-a explicat ce s-a întâmplat. „Nu ştim nimic de Marius, dar Davide m-a sunat să îşi ceară scuze şi ne lămurească. Mi-a spus că el era în altă cameră, cu o fată, iar fratele meu era la aragaz, mesteca în mâncare. Marius i-a luat puşca şi a îndreptat-o spre burta fratelui meu şi arma s-a descărcat. Cert este că l-a ucis şi justiţa trebuie să decidă dacă este sau nu vinovat”, a spus Constantin Cârstea, fratele victimei.

Citiţi şi: Focşani: Proprietarul unui pitbull are dosar penal după ce animalul a muşcat un copil de 13 ani de picior

„Ce s-au mai rugat de el să vină că parcă îl chemau la moarte. Nu a vrut să se ducă cu ei pentru că era obosit, dar nu s-au lăsat până nu l-au scos din casă şi uite, ce s-a întâmplat. Când credeam că l-am însurat şi l-am aranjat, îl aduca acasă în coşciug. Să-l pedesească, dar nimic nu poate să îl mai aducă înapoi”, a spus Petra Cârstea, mama lui Marin. „ Ce tragedie s-a abătut asupra noastră. A lăsat în urmă doi copii şi o nevastă fără serviciu. Cine să îi crească?”, se tânguia bătrâna.

„Nu înţeleg ce a căutat Marius să pună mâna pe armă”

Cel mai bun prieten al lui Marin, Constantin Pelcea spune că nu-şi explică gestul învinuitului. „Ar fi trebuit să merg şi eu acolo, dar am ajuns târziu acasă şi am fost prea obosit ca să mai plec. Aşa a fost să fie. Nu înţeleg ce a căutat Marius să pună mâna pe armă, dacă nu ştia să o folosească. Acum el regretă ce s-a întâmplat, însă asat nu ne foloseşte la nimic. Au rămas în urmă doi copii fără tată. Păcat, era un om harnic, muncea pentru familia lui”, a spus Constantin
Marin avea doi copii, o fată de 5 ani şi un băiat de 11 ani, se ocupa cu colectarea de fier vechi şi avea în comuna Brebeni o turnătorie de aluminiu.
Soţia lui Marin este în stare de şoc, iar copiii nu ştiu nimic despre moartea tatălui. „Mă întreabă nepoţica mea „când vine tati, că a promis că îmi aduce ceva bun?. Ce să îi răspund? Fata mea zace în pat şi nu ştiu dacă îşi mai revine”, a spus Marin Iliuţă, de 58 de ani, socrul victimei.



Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite