Slatina: Ionuţ Voinicu vrea să câştige patru olimpiade

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este pasionat de fizică, matematică, chimie şi geografie şi vrea să facă performanţă la toate cele patru materii. A început să participe la concursuri încă din clasa a II-a adunând zeci de prezenţe la olimpiadele şi concursurile naţionale.

Are o mare pasiune, şcoala. Încă de mic şi-a dorit să devină cercetător sau profesor, iar pentru a-şi îndeplini visul Ionuţ munceşte foarte mult. Este unul dintre elevii fruntaşi ai Liceului cu Program Sportiv şi speră ca într-o bună zi să poată ajuta omenirea prin munca sa.  A participat la zeci de concursuri şi olimpiade unde a obţinut rezultate foarte bune devenind o speranţă a învăţământului slătinean.  Merge la concursuri încă din clasa a II-a, atunci când a obţinut şi primul său premiu, iar de atunci a participat an de an, alături de elevi din toată ţara, la majoritatea  concursurilor organizate de Ministerul Învăţământului. „În clasa a II-a la concursul de matematică Cangurul,  am obţinut cel mai mare punctaj dintre toţi elevii. A fost primul meu concurs şi mi s-a părut cel mai greu. Am avut foarte multe emoţii atunci, dar am trecut repede peste ele şi am fost primul din clasă. De atunci m-am ambiţionat şi vreau să devin primul din ţară la matematică”, ne-a povestit tânărul olimpic.

„Cu cât ştii mai multe cu atât e mai bine”

Matematica este doar una dintre multele materii la care Ionuţ excelează. Chimia, fizica sau geografia fac parte şi ele din aresenalul de cunoştinţe al tânărului olimpic.  Pentru a deveni la fel de bun la toate materiile, Ionuţ nu prea mai are timp şi de altceva. Este un băiat foarte ambiţios, în vocabularul căruia nu există cuvântul „nu”. Vrea să devină cel mai bun şi în fiecare zi după terminarea orelor se duce acasă să facă exerciţii şi să înveţe la materiile preferate. „Majoritatea timpului mi-l ocup cu învăţatul. Mă pregătesc la toate patru materiile deodată. Nu este uşor, dar nici dificil atunci când faci ceea ce îţi place. Vreau ca până la terminarea liceului să stăpânesc toate materiile la fel de bine. Cu cât ştii mai multe cu atât e mai bine”, a spus Ionuţ.


Vrea să fie primul la chimie


Printre numeroasle concursuri la care a participat olimpicul slătinean se numără Concursul Naţional de Matematică „Gheorghe Ţiţeica”, unde Ionuţ a obţinut menţiune, participarea la faza zonală a concursului de chimie „Chimexpert” şi locul întâi la concursul de matematică „Pitagora”. „Chimia este o materie interesantă la care am început să mă pregătesc anul acesta. Anul acesta am participat şi m-am calificat la etapa zonală a concursului Chimexpert, dar an ratat-o pentru că a trebuit să merg la un concurs de matematică. Anul viitor cu siguarnţă voi participa din nou şi sper să ajung până în faza finală”, ne-a mărturisit planurile de viito tânărul elev.

Profil:
Născut: 11 decembrie 1996, Slatina
Studii: elev în clasa a VII-a la LPS Slatina
Idealuri: Vrea să ajute omenirea prin munca sa


Întrebări:
Ce faci în timpul tău liber?
I.V. După ce îmi termin temele îmi place să mă uit peste atlas. Sunt pasionat de geografie şi mi-ar plăcea să vizitez multe dintre locurile pe care deocamdată le vizitez doar cu ajutorul atlasului.
Cum reuşeşti să înveţi la atâtea materii deodată?
I.V. E puţin mai greu, dar mă descurc. Pe viitor va trebui să renunţ la câteva dintre ele, dar deocamdată nu m-am hotărât pe care dintre ele să mă specializez. Toate sunt la fel de frumoase şi interesante.


Ce-i place
Atunci când am timp îmi place să citesc cărţi şi să mă documentez pe internet despre diferite lucruri. Îmi place să urmăresc la televizor documentareşle despre animale sau cele despre ştiinţă şi tehnologie.
Ce nu-i place
Detest minciuna şi oamenii care nu sunt sinceri sau cei care vor să fie ceea ce nu sunt. Nu-mi place să iau note mici. Nu îmi plac sun nicio formă manelele.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite