Slatina: Ion Iagăr, salvatorul de vieţi care creşte porumbei voiajori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Are peste 150 de porumbei
Are peste 150 de porumbei

Este sergent major în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Ugenţă (ISU) Olt şi face parte, alături de un câine ciobănesc german, din echipele de căutare şi salvare urbană ale ISU Olt.

I-au plăcut animalele de când se ştie şi şi-a dorit dintotdeauna să aibă un job în care să lucreze alături de ele. Visul i s-a împlinit mai devreme de când se aştepta. În 2007, după ce a terminat armata, în urma susţinerii examenului, s-a alăturat echipei din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Ugenţă (ISU) Olt, unde s-a angajat pe postul de conductor câine. Anul trecut lui Ionuţ, i s-a alăturat  Mera, un ciobănesc german, cu ajutorul căruia pot fi salvate victimele în cazul unei calamităţi precum cutremurele. Este sergent major în cadrul ISU Olt şi face parte, alături de căţeluşa Mera, din echipele de salvare şi căutare urbană ale pompierilor olteni. În fiecare zi Ionuţ merge la antrenamente alături de Mera, într-un spaţiu special destinat acestui tip de activitate, pentru a fi cât mai bine pregătit în cazul unor intervenţii de acest fel. S-a ataşat foarte mult de Mera şi are grijă de ea, ca de un adevărat prieten. „Îmi plac foarte mult animalele, iar pe Mera am luat-o de când era mică, de la Centrul Chinologic de la Sibiu. A rămas la fel de jucăuşă
 ca şi înainte.  A fost dragoste la prima vedere. Este un câine foarte cuminte, ascultător şi întotdeauna îşi îndeplineşte misiunea cu succes”, ne mărturiseşte Ionuţ.

Are peste 150 de porumbei

Pentru că îi plac foarte mult animalele, în timpul liber, Ionuţ este columbofil. Are peste 150 de porumbei de care are grijă şi cu care participă la concursuri atât în ţară cât şi în străinătate. Are porumbei care au zburat din Polonia până în Romania în numai 18 ore. „Este un hobby pe care îl practic în timpul liber şi îmi place foarte mult. Toţi porumbeii pe care îi am, îi îngrijesc cu mare atenţie pentru a fi cât mai bine pregătiţi pentru concursurile la care participă”, a spus Ionuţ.


Profil:
Născut: 31.03.1984, Slatina
Studii: Liceul de Construcţii, Slatina
Idealuri: Vrea ca, alături de Mera, să devină cel mai bun echipaj din ţară

Întrebări:
Cum afli care sunt porumbeii care ajung acasă primii?
I.I.Mulţi dintre ei trebuie să parcurcă distanţe foarte mari în timpul unui concurs şi de aceea trebuie să fie bine hrăniţi şi îngrijiţi. Fiecare porumbel are prins la picior un inel care conţime un cip cu ajutorul căruia îl poţi identifica. Atunci când ajunge acasă  de la un concurs, citeşti cu ajutorul unui aparat special numărul de identificare al acestuia, distanţa parcursă şi timpul în care a ajuns.

Cum trebuie să fie un conductor de câine?
I.I. În primul rând trebuie să-ţi placă animalele şi meseria pe care o practici. Trebuie să ai răbdare şi să nu îţi obligi câinele să facă ceea ce nu vrea. Trebuie să te comporţi cât mai bine cu el, să îl îngrijeşti şi să ai grijă să fie cât mai disciplinat. Numai aşa poţi obţine performanţe maxime de la el.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite