Stiri din Slatina

Slatina: Ioana State, o viaţă dedicată muzicii populare

18 mai 2010, 08:09 |  Autor: Mihaela Iancu | 

Cuvinte cheie: ioana state, slatina, cantareata, populara, olt,

Ioana State a scos pe piaţă 14 albume de muzică populară

Slatina

Ioana State a scos pe piaţă 14 albume de muzică populară

 

În copilărie şi-a descoperit talentul şi pasiunea pentru muzică. I-a încântat pe românii de pretutitndeni cu melodiile sale. Vrea să scoată un album cu piese despre naştere, nuntă şi moarte.

Povestea interpretei de muzică populară Ioana State începe cu o imagine din copilărie: „Am fost la o serbare cu fratele meu şi am început să plâng pentru că voiam să urc şi eu pe scenă să cânt, chiar dacă nu era serbarea mea. Pentru că nu s-au înţeles cu mine m-au lăsat în cele din urmă să urc pe scenă şi să cânt“, povesteşte Ioana State. Acesta a fost debutul carierei ei în muzica populară. Atunci a început să participe la serbări şi festivaluri pentru a-i încânta pe oameni cu vocea şi cântecele ei. „Am fost la Ansamblul Carpaţi din Curtea de Argeş, cu care am mers în turnee în Olanda şi Germania. Din 1975 fac parte din Ansamblul Doina Oltului de unde vreau să mă retrag ca liber profesionist“, spune Ioana. Cântă la nunţi din adolescenţă, iar în cariera sa a scos pe piaţa muzicală 14 albume. „Am realizat mai multe albume sub bagheta unor mari dirijori precum Ionel Budişteanu, Paraschiv Oprea, Radu Voinescu, sau Dorel Manea. Cel mai recent album al meu cuprinde piese despre sărbătorile de peste an, şi a fost realizat sub bagheta dirijorului Marin Constantin. S-a bucurat de succes în rândul speciliştilor de folclor“, explică interpreta. 

A colindat toată lumea

Ioana State profită de experienţa sa în domeniul muzical şi îi învaţă şi pe cei mai tineri primii paşi din carieră. „M-am decis să-i ajut pe copii pentru că eu nu am fost spirjinită de foarte multe persoane la început. Am câteva fete şi băieţi de care mă ocup şi înerc să le creez un stil propriu. Îmi place să rămână tradiţiile neatinse“, mărturiseşte Ioana. „Niciodată să nu fie dezamgăţi de această lume, să nu se abată de la autenticul muzicii populare şi să prefere mai puţine aplauze dar să-şi facă treaba aşa cum trebuie“, sunt primele sfaturi pe care le dă interpreta tinerilor muzicieni. Fire modestă, Ioanei nu-i place să se laude cu realizările sale. A colindat toată lumea şi i-a încântat pe românii de pretutindeni cu muzica ei. „Dintotdeauna mi.-a plăcut să fiu la locul meu. Am fost în America, am câştigat locul II la un concurs internaţional în Coreea. Am avut multe propuneri să rămân în străinătate dar îmi iubesc ţara şi nu m-am gândit niciodată să plec de aici“, povesteşte Ioana. A fost o fire muncitoare dintotdeauna şi Ioana nu se opreşte aici. La puţin timp după ce a scos pe piaţ al 14-lea album din carieră se gândeşte deja la următorul. „Vreau să scot un album cu melodii despre cele 3 momente importante ale vieţii: naşterea, nunta şi moartea“, spune interpreta.

Profil

NĂSCUTĂ. 12 iulie 1951, localitatea Cepari, judeţul Argeş

STUDII. Şcoala Populară de Artă din Slatina

FAMILIE. Are un băiat

Ce-i place

•• „Iubesc muzica şi bucătăria. Îmi place să gătesc mâncăruri tradiţionale şi cozonac. Îmi place să lucrez şi să colecţionez costume naţionale, am deja 50 de costume originale. La oameni apreciez corectitudinea, sinceritatea şi frumuseţea sufletului“.

Ce nu-i place

•• „Urăsc să fiu minţită. Nu-mi place că în lumea artistică sunt foarte multe bârfe şi răutăţi. Nu-mi place să merg pe munte. Nu-mi place că se exagerează în muzică şi nu se păstrează autenticitatea folclorului. Nu suport oamenii falşi“.

Întrebări şi răspunsuri

•• Muzica populară sau manelele ocupă primul loc în sufletul oamenilor?

I.S.: Mă bucur să văd că muzica populară a câştigat teren în faţa manelelor. Îmi aduc aminte că am cântat la o nuntă de rromi şi am vrut să cânt manele pentru că ştiam că acestei etnii îi place foarte acest gen muzical dar nu m-au lăsat. Ei mi-au cerut să le cânt numai populară, să interpretez melodiile mele pe care le ascultau ei la radio. Şi cred că acesta este cel mai bun exemplu că muzica populară ocupă primul loc în sufletul ascultătorilor.

•• Aveţi o amintire amuzantă de la petrecerile la care aţi cântat în cariera dumneavoastră?

I.S.: Cea mai amuzantă şi frumoasă amintire în acelaşi timp este de la un spectacol care a avut loc în satul Pleniţa, din Dolj în urmă cu mulţi ani. Erau condiţii vitrege şi noi, artiştii ne pregăteam într-o cabină. A venit un cetăţean care băuse şi a căzut peste o sobă de acolo pe care a dărâmat-o. Eu am izbucnit în râs, şi a venit timpul să intru pe scenă, dar nu puteam cânta pentru că râdeam în hohote, iar spectatorii au început să mă huiduie. A trebuit să le explic de ce râd, şi până la urmă nu mai puteam pleca de pe scenă din cauza aplauzelor.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Slatina: Nouă olteni, nominalizaţi la Gala premiilor muzicii populare româneşti

    Printre nominalizaţii primei Gale a premiilor muzicii populare româneşti se numără şi numeroşi ...

    Slatina: Cântăreaţa pasionată de fotografie

    Cântă de la vârsta de trei ani, moştenind talentul şi pasiunea de la părinţi. În timpul liber e ...

    Florica Ungur a fost condusă pe ultimul drum în aplauzele a peste o mie de prieteni și admiratori (FOTO)

    Sute de cunoscuți, prieteni și admiratori ai Doamnei muzicii populare bihorene, Florica Ungur, ...

    Slatina: Marinel Mihai Preda, chitaristul formaţiei Alutus

    Prin anii ’90 cânta alături de formaţia Alutus şi cucerea publicul din toată Oltenia. Acum pred ...

    FOTO Oana Andoni:„N-am avut accent de moldoveancă“

    În fiecare weekend, Oana Andoni prezintă Ştirile Pro TV de la ora 19.00. Prima ei întâlnire cu ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole