Slatina: Gheorghe Tănase sculptează cruci şi icoane din lemn
0
Dă viaţă lemnului de peste 40 de ani, iar din mâinile lui ies cruci de diferite mărimi, icoane şi lăzi de zestre care au uimit o lume întreagă.
În familia lui există de secole tradiţia prelucrării lemnului pe care nenea Gheorghe o lasă acum moştenire zecilor de copii care vin la cursurile pe care le ţine la el în atelier. „Meşteşugul l-am moştenit de la tatăl meu. El lucra cu lemnul, făcea roţi de car, căruţe şi alte obiecte din lemn. Din asta am crescut eu şi fraţii mei până când au venit comuniştii şi i-au confiscat tot, uneltele, atelierul, lemnele”, îşi aminteşte sculptorul.
„Visul meu cel mai mare a fost să am propriul meu atelier”
De aceea cea mai mare dorinţă a fost să învingă sistemul şi să îşi facă din nou propriul lui atelier. Aici îşi petrece zile şi nopţi la rând şi sculptează cu răbdare bucăţile de lemn pe care le transformă în linguri, troiţe, pistornice sau icoane. „Am făcut Şcoala de Tâmplărie la Piteşti şi am lucrat o perioadă acolo, dar visul meu cel mai mare a fost să am propriul meu atelier, să fac şi eu ce a făcut tatăl meu. Am încercat să lucrez şi altceva, dar nu am putut să mă leg de altă meserie. De 40 de ani fac tâmplărie şi sculptură în lemn”, a spus meşterul.
Zeci de copiii sunt discipolii lui
Nenea Gheorghe este şi profesor pentru copiii care vor să înveţe acest meşteşug şi se bucură că an de an numărul discipolilor lui creşte. „Am 63 de copii pe care îi învăţ cum să lucreze cu lemnul şi sunt din ce în ce mai mulţi cei care vin la cursurile organizate de Şcoala Populară de Artă. Acest meşteşug nu va muri odată cu mine şi este bine că există tineri care vor să ducă mai departe tradiţiile noastre”, a spus Gheorghe.
Sculptorul a fost prezent la multe expoziţii din ţară şi străinătate şi a vândut mii de obiecte făcute de el. Are însă anumite lucruri de suflet de care nu se desparte şi nu le vinde nici pe mii de euro. „Sunt apropiat de fiecare lucru pe care îl fac şi mi-e greu să mă despart de ele. Am anumite obiecte pe care nu o să le vând niciodată, le aduc în expoziţii, le prezint, dar când vine omul să îmi dea bani pe ele, nu mă interesează. Sunt anumite lucruri care nu pot fi cumpărate cu bani”, a spus sculptorul.
Cel mai mult îi place să lucreze lăzi de zestre şi are şi el în colecţia lui câteva exponate unice. „Fac mai multe obiecte în acelaşi timp, iar de când cu bătrâneţea asta, am ajuns să fac lucruri de zi şi lucruri de noapte. Ziua sculptez, iar noapte ciploesc lemnul şi fac schiţe. Când văd o bucată de lemn mă gândesc ce pot face din el. Cel mai mult îmi plac lăzile de zestre pentru că fac parte din tradiţia noastră şi pe ele pot să sculptez diferite simboluri pentru că sunt mai mari”, a spus nenea Gheorghe.
NĂSCUT
1.09.1947, comuna Sârbii-Măgura, judeţul Olt
STUDII
Liceul Radu Greceanu Slatina
FAMILIE
Căsătorit, 2 copii
CE-I PLACE
De când mă ştiu am iubit tradiţiile noastre, dansurile, muzica, portul popular. Îmi place munca pe care o fac şi sunt fericit când obiectele pe care le confecţionez au căutare.
CE NU-I PLACE
Nu suport să pierd timpul, să stau degeaba. Fiecare minut trebuie folosit pentru că viaţa este scurtă. Eu tot timpul fac câte ceva, în atelier, în curte, în grădină, trebuie să fiu folositor.
La ce preţuri vindeţi obiectele pe care le confecţionaţi?
Troiţele şi pristolnicele, în funcţie de mărime pornesc de la 30 de lei şi ajung la 50 de lei. Casetele sunt între 20 şi 60 de lei, iar lăzile de zestre pot ajunge până la 500 de lei.
Ce calităţi trebuie să aibă un tânăr care vrae să se apuce de această meserie?
Trebuie să vină de plăcere la cursuri, dar are nevoie de mult talent. Trebuie să ştie să deseneze foarte bine, să treseze liniile drepte, să aibă multă răbdare şi imaginaţie. Este nevoie şi de foarte multă muncă.