Slatina: Gerul Bobotezii - temperaturile acestor zile nu depăşesc zero grade Celsius. Află ce obligaţii au patronii pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă ieri a fost cea mai friguroasă zi, temparatura coborând la – 7 grade Celsius, noaptea dintre Bobotează şi Sfântul Ioan se anunţă cea mai geroasă din această iarnă. Temperaturile vor scădea în ţară până la - 17 grade Celsius. În Slatina, astăzi şi mâine nu vom avea temperaturi peste 0 grade ziua, iar noaptea acestea vor coborî până la -7 grade.

Aşa cum spune şi tradiţia, Boboteaza vine cu ger năpraznic. La Slatina, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, nu se vor înregistra temperaturi pe plus. Astăzi de dimineaţă, s-au înregistrat -7 grade Celsius, maxima după-amiezii fiinde de -1 grad. La noapte sunt prognozate tot -7 grade, iar mâine temperaturile nu vor depăşi 0 grade Celsius.

ITM atenţionează angajatorii

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă olt atrag atenţia angajatorilr asupra faptului că, în perioadele cu temperaturi scăzute extreme, au obligaţia să asigure angajaţilor o serie de măsuri minimale pentru menţinetea stării de sănătate: să distribuie 0,5- 1 litru de ceai fierbinte fiecărui angajat, să asigure pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare şi să asigure echipament individual de protecţie. Cei care nu pot asigura aceste condiţii, pot apela la reducerea duratei zilei d elucru ori la întreruperea colectivă a lucrului. Măsurile devin obligatorii numai dacă temperaturile scad sub -20 de grade Celsius şi dacă se menţin cel puţin două zile consecutiv. Încălcarea acestor obligaţii se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1500 şi 2500 de lei.

Ianuarie – martie, temperaturi normale

Potrivit Centrului European pentru Prognoza Vremii, în primele trei luni ale acestui an nu trebuie să ne aşteptăm la temperaturi extreme. În ianuarie, în sud-estul şi sudul ţării valorile termice pot fi peste mediile multianule lunare, iar cantităţile de precipitaţii vor înregistra valori normale. În februarie, în sudul şi sud-estul ţării sunt posibile valori peste normele climatologice, iar cantităţile de precipitaţii pot fi sub mediile multianuale lunare. În martie, în zonele sud-vestice valorile temice se pot situa local sub mediile multianuale. Precipitaţiile lunare vor prezenta valori peste mediile multianuale lunare în vestul, centrul şi local în sudul ţării.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite