Slatina: Francesca Neacşu, o elevă care obţine doar nota 10
0În opt ani de şcoală a obţinut numai note de zece. A fost premiată de primărie trei ani la rând pentru performanţele sale. Îi place să scrie poveşti şi îşi doreşte să plece în America.
Francesca a fost de când se ştie o elevă cu care orice şcoală s-ar mândri. Din clasa a V-a este pasionată de limba şi literatura română, şi tot de atunci a început să participe la concursuri. „Româna mi-a plăcut din clasa a V-a dar pasiunea mea pentru acestă materie a crescut de când mi-a devenit profesoară doamna Mihaela Puşcaşu“, povesteşte Francesca. Degetele de la mână nu-i sunt suficiente pentru a număra premiile obţinute la competiţiile la care a participat. „Am obţinut 3 medalii de aur la Concursul Naţional Evaluare în Educaţie, la olimpiada judeţeană am obţinut menţiune, la concursul Şcoala cu ceas am obţinut medale de bronz“, spune eleva.
Scrie despre viaţă şi sentimente
Deşi iubeşte limba română, Francesa nu citeşte foarte mult, dar îi place să scrie. „De obicei citesc ce mi se dă, îmi place Cioran şi Noica. Îmi place mai mult să scriu. De mică am început să scriu poveşti, am vrut chiar să public şi o carte. Acum scriu despre viaţă, trăiri interioare“, explică Francesca. Prima sa sursă de inspiraţie este doamna profesoară de limba română, Mihaela Puşcaşu.
Deşi este materia ei preferată, Francesca nu are rezultate bune numai la limba română. Carnetul său de elev este plin de note de 10, din clasa I şi până în clasa a VIII-a adolescenta nu a obţinut nicio notă mai mică. Francesca se numără printre elevii premiaţi de Primăria Slatina pentru rezultate deosebite la învăţătură. „Am primit 3 ani la rând un premiu în valoare de 75 euro pentru media generală 10“, spune Francesca. Dacă este întrebată cum reuşeşte să obţină numai note bune, eleva răspunde simplu: „Învăţ pentru că ştiu că îmi va fi de folos peste ani şi dacă mă organizez bine am timp pentru toate“, spune eleva.
Vrea să ajungă la olimpiada naţională
Acum, Francesca munceşte pentru a-şi îndeplini un vis, vrea să ajungă cu orice preţ la olimpiada naţională de limba română. „Am participat la multe concursuri naţionale, dar până acum nu am avut şansa să merg la olimpiada naţională. Îmi doresc foarte mult şi muncesc pentru a-mi atinge scopul“, spune Francesca. Deşi pare ciudat, chiar dacă îşi petrece mare parte din timp studiind adolescenta mai are timp şi de întâlniri cu prietenii. „Îmi place să ies pe afară cu prietenii mei, îmi place şi să-mi petrec timpul cu părinţii mei. Îmi fac timp pentru toate, şi pentru carte şi pentru relaxare“, încheie Francesca.
Profil
NĂSCUTĂ. 19 ianuarie 1995, Slatina
STUDII. Elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Generală Vlaicu Vodă din Slatina
FAMILIE. Singură la părinţi
Ce-i place
•• „Desenul şi limba română. Mi-ar plăcea să învăţ să fac tatuaje, şi mi-a promis cineva că mă învaţă dar nu am avut timp până acum. Îmi plac oamenii sinceri şi altruişti“.
Ce nu-i place
•• „Urăsc să fiu minţită. Nu-mi place când mă pune mama să fac ceva care nu îmi place. Nu-mi place când văd oameni egoişti, care nu se gândesc deloc la cei din jurul lor ci numai la ei“.
Întrebări şi răspunsuri
•• Ce vrei să te faci când vei fi mare?
F.N. Îmi doresc în primul rând să intru la un liceu bun, la Colegiul Ion Minulescu şi apoi să urmez Facultatea de Română şi Limbi moderne. Mi-aş dori să plec în America, şi nu pentru că nu mi-aş găsi un rost aici ci pentru că vreau să văd şi cum este în altă parte. Cred că peste hotare oamenii buni sunt apreciaţi mai mult decât la noi în ţară.
•• Ce părere ai despre tinerii din generaţia ta?
F.N.: Cred că nu prea acordă importanţă şcolii pentru că pentru ei contează mai mult prezentul decât viitorul, şi nu îşi dau seama că nu pot reuşi în viaţă fără să înveţe. Cred că ar trebui să se concentreze mai mult pe învăţat, pentru că cunoştinţele acumulate în aceşti ani ne vor fi de folos în viitor.