Slatina: Floarea Toma, de 25 de ani coace prăjituri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

I-a plăcut să facă prăjituri încă de când era mică, chiar dacă atunci nu ştia prea bine ce înseamnă această mesereie. Cu timpul a învăţat tainele cofetăriei, iar acum face prăjituri şi torturi pentru toţi oltenii.

A urmat liceul de Cooperaţie din Râmnicu Vâlcea, cu specializarea cofetar – bucătar, iar când a terminat studiile a şi început să practice meseria de cofetar. Acum împarte din secretele ei şi colegilor cu care lucrează. „Mi-a plăcut să fac prăjituri de când eram copil. O vedeam pe mama când făcea chec şi stăteam lângă ea, în bucătărie, ca să Îmi amintesc că atunci când am făcut primul meu tort a fost o peripeţie. Fiind mică, nu ştiam prea multe despre bucătărie şi m-am apucat să coc blatul de tort într-un ciur. Bine-înţeles că am ars şi ciurul şi blatul. M-a certat mama, dar ce era să mai fac? După ce am crescut am învăţat secretele cofetăriei şi acum mi se pare foarte simplu să pregătesc un blat de tort sau o prăjitură”, povesteşte Floarea Toma.

A învăţat meserie de la naşa ei

Avea 16 ani când a început să lucreze la o cofetărie din Slatina, unde se află şi în prezent. Dacă la început i s-a părut greu şi mai greşea câte o prăjitură, acum face totul perfect. „A fost un pic cam dificil la început. Eram mică şi nu ştiam prea multe despre meseria de cofetar. Lucrând cu naşa mea, care ştia pe de rost zeci de reţete de prăjituri, am început să învăţ şi eu din secretele acestei meserii. Acum mi se pare foarte simplu şi frumos ceea ce fac. E cea mai frumoasă meserie pentru o femeie”, spune Floarea.
Lucrează la aceeaşi cofetărie de peste 25 de ani. A învăţat tainele meseriei pe multe dintre colegelele mai tinere şi, deşi este cofetar de atâta vreme, munceşte cu aceeaşi pasiune ca la început. „Nu m-am plictisit niciodată de ceea ce fac. Dacă ar fi să îmi mai aleg odată meseria, aş alege-o tot pe cea de cofetar. Este grea, dar e şi frumoasă. Totul este să îţi placă, iar restul vine de la sine”, a mărturisit Floarea. 

„Nu fac prăjituri acasă”

Deşi este specializată în meseria de cofetar – bucătar, cel mai mult îi place să prepare prăjituri. „Prefer să fac prăjituri decât să gătesc. Deşi e mai greu cu prăjiturile. Mâncarea sau ciorba mai poţi să le dregi, dar prăjiturile dacă le greşeşti, nu mai ai ce să faci. Arunci totul şi le faci din nou. Acasă nu fac deloc prăjituri pentru că nu prea mâncăm, nici eu, nici soţul. Dacă am poftă de vreo prăjitură îmi pregătesc ceva la serviciu”, mai spune ea.
Nu are o reţetă preferată. Îi plac toate, de la cozonaci, checuri şi până la torturi cu etaje. „Lucrăm după reţete vechi, dar foarte bune. Cea mai grea formă de tort este cea în formă de pinguin. Dar cu multă răbdare şi atenţie, ne iese aşa cum trebuie”, mărturiseşte cofetăreasa.




Născută. 4 decembrie, 1965, Găneasa
Studii. Şcoala de Cooperaţie Râmnicu Vâlcea
Familie. Căsătorită, un copil

Ce-i place
Cofetăria. Practic meseria asta din 84’, de când am terminat liceul şi îmi place foarte mult. Ador să să îmi timpul liber cu familia şi apreciez foarte mult oamenii corecţi.

Ce nu-i place
Să las ceva neterminat. Nu suport să mă apuc de un lucru şi să nu îl duc până la capăt. Urăsc oamenii răi şi pe cei care mint.

Întrebări şi răspunsuri

Cât de grea este meseria de cofetar?
Pe cât de frumoasă, pe atât de grea. Cere sacrificii. Venim la serviciu de la patru dimineaţa şi plecăm acasă când terminăm treaba, uneori şi seara. Câteodată muncim şi nopatea, iar sărbătorile le petrecem aproape numai la serviciu. Avem comenzi şi trebuie să le facem. Dar atunci când vezi clientul că este mulţumit de ceea ce iese, parcă merită tot efortul această meserie.
 
Ce i-aţi sfătui pe  tinerii care vor să devină cofetari?
În această meserie e nevoie de foarte multă atenţie şi răbdare, ceea ce tinerii din ziua de astăzi nu prea mai au. Aici totul se face măsurat, trebuie să respecţi cantităţile trecute în reţetă şi să fii foarte atent cu ce produse lucrezi. În rest, e nevoie de practică înainte de angajare, iar restul se învaţă pe parcurs.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite