Slatina: Floarea Roşca îi învaţă pe copii cum să devină campioni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este îndrăgostită de sport încă din copilărie. A jucat handbal în prima divizie a campionatului naţional iar acum este profesoară de sport la Şcoala Eugen Ionescu din Slatina.

De când se ştie este pasionată de sport şi de mişcare. Încă din copilărie şi-a dorit să intre în lumea sportului şi  început  prin a practica handbalul, care este marea sa dragoste şi acum. A jucat handbal la mai multe echipe din ţară şi a evoluat cu echipa „Universitatea Iaşi” în prima divizie a campionatului naţional.  „Când eram mică şi jucau băieţii mingea, eu întotdeauna aveam locul rezervat în echipa lor pentru că mă descurcam destul de bine la fotbal. La liceu am jucat pentru prima dată handbal şi m-am îndrăgostit pe loc de acest sport cu care am continuat şi la facultate, unde am jucat în ultimul an de studii, cu echipa universităţii din Iaşi, în prima divizie.  A fost un lucru extraordinar să pot juca împotriva celor mai bune echipe de atunci”, a spus experimentata profesoară.

O profesoară model

După terminarea facultăţii a vrut să rămână în lumea sportului şi a devenit cadru didactic. Acum este profesoară de sport şi director adjunct la Şcoala Eugen Ionescu din Slatina, având o experienţă de peste 33 de ani în domeniul învăţământului. De-a lungul carierei sale a împărtăşit dragostea şi pasiunea pentru sport, zecilor de generaţii de elevi pe care i-a învăţat că educaţia fizică este o disciplină foarte importantă. În urma muncii depuse, rezultatele elevilor săi au început să apară. „Am foarte mulţi copii talentaţi care au obţinut rezultate deosebite. În ultimii patru ani am avut reprezentant în finala pe ţară la şah, iar în cadrul Olimpiadei Naţionale la tenis de masă, am obţinut locul trei”, a spus Floarea Roşca. Este o persoană comunicativă şi este foarte populară în rândul elevilor săi, pentru care ora de sport a devenit cea mai îndrăgită disciplină. „Tuturor generaţiilor de elevi am încercat să le insuflu dragostea pentru sport şi mişcare şi să îi învăţ că numai prin multă muncă şi seriozitate pot obţine rezultate deosebite. Educaţia şi atitudinea profesorului faţă de elev contează cel mai mult în această meserie. Trebuie să îţi placă ceea ce faci şi să transmiţi acest lucru mai departe elevilor”, mărturiseşte profesoara.

Jucătoare de tenis de masă

În afară de pasiunea pentru fotbal şi handbal, „profa de sport”, aşa cum îi zic elevii săi, îndrăgeşte foarte mult tenisul de masă.  Îl practică de foarte mulţi ani, iar atunci când vine vorba de un meci de tenis, nu refuză niciodată. „Joc tenis de masă de foarte mult timp. Este un sport foarte plăcut şi mă mai bag din când în când la un meci. Deşi nu mai joc ca la început, îmi face mare plăcere atunci când am un adversar de nivelul meu”, ne-a mărturisit doamna profesoară.

Profil:
Născută: 01.02.1953 comuna Calopăr, judeţul Dolj
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Iaşi
Idealuri: Vrea să-i facă pe tineri să fie mai atraşi de sport

Întrebări:
Cum trebuie să fie un profesor de sport?
F.R. Să ştie în primul rând să lucreze cu copii şi să-i pese de meseria sa, să îşi facă datoria. Trebuie să îi faci pe elevi să înţeleagă că orice efort în plus este numai spre binele lor. Oricât de grele ar fi condiţiile în care lucrezi trebuie să-ţi faci datoria.

Ce îndrăgiţi cel mai mult la această meserie?
F.R. Nimic nu te bucură mai mult decât atunci când vezi că atât eforturile tale cât şi ale elevilor sunt răsplătite cu rezultate cât mai bune. Este cea mai mare satisfacţie pe care o poate avea un profesor.

Ce-i place
Cea mai de preţ calitate a unui om consider că este bunul simţ. Oamenii ar trebui să se ajute mai mult între ei şi să lase ura deoparte. Îmi plac oamenii serioşi şi respectuoşi.

Ce nu-i place
Nu –i pot înţelege pe cei care fac promisiuni deşi ştiu că nu se pot ţine de ele. Nu-mi plac oamenii care sunt delăsători şi care nu fac nimic pentru ei şi pentru cei  din jur.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite