Slatina: Familia muncitorului care a murit sub un mal de pământ cere despăgubiri companiei ACETI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia muncitorului consideră că vinovaţi de moartea acestuia se fac  reprezentanţii companiei la care lucra bărbatul.

Rudele spun că Florin Marin, de 42 de ani, din Slatina, care a murit vineri în comuna Vâlcele, în timp ce executa o lucrare de canalizare împreună cu colegii săi, şi-a mai pus viaţa în pericol şi altă dată. “Lucra la ACETI de aproape 20 de ani şi nu s-a plâns niciodată că îi e frică la vreo lucrare, pentru că era un om curajos. Dar şi-a mai pus viaţa în pericol şi la alte lucrări”, a spus Dumitra Marin, soţia muncitorului.

image

Dumitra Marin, soţia muncitorului

Lucică Marin, fratele bărbatului decedat, angajat şi el la aceeaşi companie, spune că acesta a avut echipament de protecţie, dar malul nu a fost asigurat. “Fratele meu a avut echipamentul pe el. În momentul în care l-a surprins malul, casca i-a sărit din cap. Dar, la ce bun, dacă malul nu avea stâlpi de susţinere? Cei de la companie ştiau că e periculos, dar dacă ne-au zis să intrăm acolo, ce era să facem? Compania avea materiale de susţinere a malului, dar nu se potriveau cu ţeava pe care trebuia să o introducem acolo”, a spus Lucică Marin.

image

Rudele arată hainele purtate de bărbat în ziua morţii lui

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt a început o anchetă. Inspectorii ITM spun însă că muncitorul nu purta echipament de protecţie. “Din primele verificări făcute la faţa locului s-a stabilit că muncitorul nu avea echipament. De asemenea, malul care s-a surpat peste el nu era asigurat. Ancheta este abia la început, urmează să luăm declaraţii de la colegi şi de la şeful de şantier pentru a stabili deficienţele care au dus la producerea accidentului de muncă”, a spus Marius Bodescu, inspector -şef adjunct în cadrul ITM Olt

image

Malurile şanţului la care se lucra nu erau sprijinite

“Îi voi da în judecată!”

Rudele bărbatului mort spun că vinovaţi de moartea acestuia sunt reprezentanţii ACETI. “Cei de la companie s-au oferit să ne ajute cu înmormântarea, ne-au dat nişte bani ca să cumpărăm cele necesare. Dar nu îi voi ierta pentru ce s-a întâmplat. E vina lor că soţul meu a murit, trebuia să asigure zona în care se lucra. Îi voi da în judecată şi le voi cere despăgubiri!”, a mai spus soţia bărbatului mort. Reprezentanţii ACETI au evitat să facă vreo declaraţie cu privire la acest caz.

Florin Marin era căsătorit şi avea doi copii. Bărbatul era singurul întreţinător al familiei.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite