Slatina: Doar 11 activităţi educative cu caracter naţional organizate în Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul acesta este sărac în concursuri cu caracter naţional organizate de unităţile de învăţământ oltene. Supremaţia o deţine, ca de fiecare dată, Palatul Copiilor şi Elevilor „Adrian Băran” Slatina.

În calendarul activităţilor educative naţionale organizate în acest an de către Ministerul Educaţiei şi parteneri nu se regăsesc decât 11 activităţi organizate în judeţul Olt. Cele mai numeroase şi cu cea mai mare participare de elevi din toată ţara sunt organizate de Palatul Copiilor Slatina. Concursurile renumite precum „Căluşul Românesc” şi „Stele Olteniei” vor aduce în inima Oltului peste 2000 de participanţi.

Calendar:
• domeniul cultural- artistic – artă plastică:

- CN „Magia iernii”, a adunat în februarie 500 de participanţi, organizator Palatul Copiilor Slatina;
- Concursul Naţional Foto „Rogvaiv”, organizat în iunie de Palatul Copiilor Slatina, sunt aşteptaţi 200 de participanţi;
- Festivalul Naţional al artelor „Marius Bunescu” Caracal, organizat în aprilie de Clubul Copiilor Caracal, 1500 de participanţi;
- CN creaţie „Universul copilăriei”, organizat în septembrie de Liceul teoretic „Petre Pandrea” Balş, 700 participanţi.

• literatură şi teatru:
Expoziţia-concurs de creaţii literare şi plastice „Bucuriile Sărbătorilor de Paşte”, mai, 200 participanţi, organizator Şcoala nr.2 Caracal

• cultural- artistic – folclor, tradiţii, obiceiuri:
- CN al copiilor „Căluşul Românesc”, iunie, 1600 participanţi, organizator Palatul Copiilor Slatina;
- CN „Nu uita că eşti român”, mai, 100 participanţi, organizator Şcoala „N. Titulescu” Caracal;
- CN de folclor „Floare de tei”, iunie, 250 participanţi, organizator Clubul Copiilor Corabia.

• cultural- artistic – dans:
CN muzică- dans modern „Stelele Olteniei”, iunie, 460 participanţi, organizator Palatul Copiilor Slatina

• ecologie şi protecţia mediului:
CN al revistelor „ECO”, mai, 2000 participanţi, organizator Colegiul Tehnic „Matei Basarab” Caracal

• tehnico- ştiinţific:

CN informatică aplicată „Info-practic”, aprilie, 100 participanţi, organizator CT „A. Marin” Slatina.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite